Tuesday , April 23 2024

Rafila: Vaccinul anti-COVID rezistă doar 17 zile. Va fi nevoie de centre de vaccinare, nu poate fi făcut la medicul de familie

Alexandrul Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare, a declarat la Digi 24 că vaccinul anti-COVID va necesita o logistică extraordinară, deoarece trebuie transportat și păstrat în condiții foarte stricte, în condițiile în care de la producere până la administrare nu pot trece mai mult de 17 zile.

Alexandru Rafila Obiectiv

„Acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării și Departamentul pentru Situații de Urgență, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la vaccinare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, iar în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare.

Dacă noi ar trebui să vaccinăm 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puțin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multidoză și asta necesită o logistică extrem de mare”, a adăugat el.

„În Satele Unite s-a discutat, este cea mai mare provocare din punct de vedere al organizării probabil de după al doilea război mondial, iar costurile în SUA sunt estimate la cel puțin 10 miliarde de dolari. Așa că dl ministru ar trebui să catagrafieze populația care trebuie să fie vaccinată imediat și să stabilească zonele de organizare a centrelor de vaccinare, circuitul logistic și mai ales personalul care va organiza acest lucru, pentru că fără personal toate aceste lucruri n-au niciun fel de sens”, a mai spus Rafila la Digi 24.

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …