Friday , April 19 2024

Vaccinarea anti-COVID, doar la medicii de familie, de la 1 iulie

Vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie, începând cu 1 iulie 2022, a anunțat Ministerul Sănătății. Măsura a fost adoptată joi, 14 aprilie, în ședința de Guvern.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocaţie de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziţionează de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităţilor publice locale”, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Ordonanța de urgență adoptată astăzi prevede mai multe măsuri legate de sistemul de sănătate.

Astfel, medicii de familie şi medicii din ambulatoriu pot acorda în continuare consultaţii medicale la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic.

Și terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi şi logopezi se pot acorda în continuare la distanţă. Consultaţiile la distanţă se validează fără a fi necesară utilizarea cardului de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Investigațiile din ambulatoriu necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă au fost epuizate fondurile de la casele de sănătate. Sumele pentru decontarea acestor servicii se suplimentează prin acte adiționale.

Acest lucru este valabil și pentru pacienții care suferă de insuficiență renală cronică.

Până la data de 30 septembrie 2022, casele de asigurări de sănătate contractează cu unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă o sumă echivalentă cu media lunară a sumelor contractate la nivelul casei de asigurări de sănătate respective pentru activitatea anului 2021. Perioada aprilie-septembrie 2022 reprezintă o etapă de tranziție în care spitalele au obligația de a lua toate măsurile necesare astfel încât activitatea medicală să revină la un nivel cât mai apropiat de anii anteriori pandemiei, inclusiv prin creșterea ponderii cazurilor tratate în regim de spitalizare de zi și în ambulatoriul de specialitate.

Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor de COVID-19 și a complicațiilor acestora se acordă în continuare tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.

Evaluarea și tratarea pacienților confirmați cu COVID-19 continuă în cadrul centrelor organizate în spitalele, unde pacienții vor beneficia de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistenței medicale spitalicești și decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.

Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detecția virusului SARS-CoV-2 se realizează de către medicii de familie aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. Buna ziua,
    Initiativa este una fireasca, intrebarea este ce medici de familie mai sunt in mediul rural si cati din cei care mai profeseaza se vor pensiona in acest an calendaristic si de ce specialitatea aceasta este in prezent cea mai detestata de catre medicii rezidenti din Romania, intrebari care nu-si vor gasi raspunsul corect !?
    Asa ca o mica paradigma, reprezentantii Caselor de Asigurari din Franta si Germania se deplaseaza la cabinetele medicilor de familie pentru a-i consilia cum sa castige mai multi bani – prin munca iar in Romania prezenta reprezentantului Casei de Sanatate inseamna ca trebuie sa fie date amenzi – ca nu-i asa asistenta medicala primara este prea bine platita din buget raportat ca volumul de munca -inchei citatul, dar pe cine mai intereseaza preventia ca activitate medicala !?