Friday , April 19 2024

Vaccinarea anti-COVID cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

România ia în calcul administrarea mai devreme a celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid, anunță coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Mai exact, începând de săptămâna viitoare. Doza va fi administrată cu Pfizer sau Moderna și pentru pacienții vaccinați cu AstraZeneca.

Decizia va fi luată după o ședință cu experţi.

„Săptămâna aceasta are loc o ședință de lucru, la care participă experți, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Institutului de Sănătate Publică, Agenția Națională a Medicamentului, în cadrul CNCAV și vom decide care este strategia de urmat. Practic, ne propunem să începem mai repede doza 3 pentru personalul medical, pentru persoanele de peste 65 de ani și persoanele vulnerabile și cu afecțiuni cronice, incluzând și pe cei care sunt rezidenți în centrele sociale, cămine și pacienții care sunt cu afecțiuni cronice renale în stadiu de dializă”, a spus Gheorghiță.

În prezent este în curs de optimizare platforma naţională de vaccinare.

“În momentul de faţă în România este în curs de optimizare atât platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză, cât şi Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, tocmai pentru a fi pregătiţi în momentul în care demarăm administrarea celei de-a treia doze în România.

La acest moment vorbim de administrarea dozei 3 cu vaccin pe bază de ARN Mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, pentru scheme de vaccinare care au avut iniţial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la compania AstraZeneca propunerea pe care au abordat-o toate celelalte ţări europene a fost de a administra unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager, repet, în completarea vaccinării cu vector viral care a fost folosit la prima schemă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

“Luăm în considerare, în primul rând, administrarea unei doze 3 categoriilor de persoane predispuse la forme severe de boală, cu risc mare de a nu genera un răspuns imun suficient de ridicat după prima schemă de vaccinare – şi aici sunt incluse categoriile persoanelor cu condiţii de imunosupresie, dar şi persoanele care prin natura profesiei au un risc crescut de îmbolnăvire şi care sunt implicate în activităţile critice pentru gestionarea pandemiei, precum personalul medical”, a afirmat Gheorghiţă.

El a transmis Ministerului Sănătăţii definierea categoriilor vulnerabile în cazul persoanelor care au nevoie de doza trei.

“Am transmis către Ministerul Sănătăţii, către comisiile de specialitate, definirea acelor categorii vulnerabile de afecţiuni în cazul persoanelor care necesită, pe de o parte, o doză suplimentară de vaccin, practic doza 3 adiţională care va completa în schemele iniţiate pentru prima dată trei doze, iar cei care deja au făcut o primă schemă de vaccinare vor efectua această doză suplimentară, această doză trei, care practic va consolida răspunsul imun.

Suplimentar, pe lângă persoanele de peste 65 de ani, aceste categorii de persoane vor fi eligibile şi pentru doza de rapel la cel puţin şase luni de la schema de vaccinare iniţială”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Vor primi a treia doză persoanele cu afecțiuni: oncologice, cu tumori solide, cât și care au afecțiuni oncologice hematologice, care sunt fie în curs de tratament activ, fie tratați anterior și care se află în faza post-terapie oncologică, dar și cei care au factori de risc agravanți, care nu țin de afecțiunea oncologică, cum ar fi bolile pulmonare, cardiovasculare, diabet, ciroză hepatică și alte condiții de imunodepresie.

Alte categorii sunt pacienții post-transplant, pacienții cu afecțiuni cronice, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, hepatice, hematologice, renale, endocrinologice, reumatice, dermatologice, afecțiuni neurovasculare și neurovegetative, demențe, boli psihiatrice în stadiu avansat, bolile congenitale (Sindrom Down), pacienți cu imunodeficiențe moderate sau severe, datorate imunodeficiențelor primare, cum sunt pacienți cu HIV în orice stadiu.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …