Monday , April 29 2024

UPDATE: Un bărbat a stropit o femeie cu benzină și i-a dat foc, în București. Victima a murit

O femeie a fost stropită cu benzină și incendiată de un bărbat, luni dimineață, în București.

Femeia a fost incendiată de un bărbat pe strada Nicolae Oncescu din Capitală.

În ciuda tuturor eforturilor medicilor sosiți la fața locului, femeia a murit, anunță Antena 3CNN.

Până în acest moment nu se cunoaște motivul care l-a dus pe bărbat la acest gest șocant. Din primele informații, criminalul a fost prins de polițiști.

UPDATE: „Luni, 6 noiembrie 2023, în jurul orei 08.30, Secția 20 Poliție din București a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină și i s-ar fi dat foc.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă. Totodată, aceștia au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor La fața locului s-au deplasat pompieri, care au lichidat incendiul, dar și un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei”, transmite Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse din anchetă, crima a avut loc într-un bloc de pe strada Oncescu Nicolae, nr. 9, în cartierul Crângași. Victima avea 55 de ani, la fel ca agresorul. Bărbatul care i-a dat foc femeii ar fi fost depistat la scurt timp.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …