Thursday , March 28 2024

Update: TEROARE la Londra: Șase morți, 48 de persoane spitalizate

Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacurilor de sâmbăta seara în centrul capitalei Marii Britanii, soldate cu șase morți, a anunțat duminică Serviciul de ambulanță din capitala britanică, citat de AFP, DPA și Reuters.
Un bilanț precedent furnizat de aceeași sursă consemna peste 30 de persoane spitalizate. Serviciile de ambulanță au acordat îngrijiri persoanelor rănite ușor la fața locului. locatii


“Am transportat 48 de pacienți la cinci spitale din Londra și am tratat alte persoane la fața locului pentru răni minore”, a declarat șeful adjunct pentru operațiunile de salvare Peter Rhodes, citat de DPA.
Cel puțin șase oameni au fost uciși sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliția britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel, transmite Reuters.
Premierul Regatului Unit, Theresa May, a afirmat că este vorba de “un posibil act de terorism”. Ea va prezida duminică dimineața o ședință a comisiei naționale de securitate.

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …