Friday , March 29 2024

Unul dintre procesele lui Hayssam, AMÂNAT din cauza unei gafe a judecătorilor

hayssam

Omar Hayssam trebuia să ajungă din nou, joi, în faţa judecătorilor, Curtea de Apel Bucureşti analizând, pe parte civilă, prejudiciul adus de sirian societăţii Foresta Nehoiu. Procesul a fost, însă, amânat, pentru 30 septembrie, din cauza unei gafe a instanţei.
Curtea de Apel Bucureşti analizează, pe parte civilă, prejudiciul adus de sirian societăţii Foresta Nehoiu. Pe partea penală, Omar Hayssam a fost deja condamnat, în acest caz, la 3 ani de închisoare pentru fraudă şi fals dar sirianul vrea, mai nou, rejudecarea dosarului, alături de cel în care este acuzat de terorism şi în care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi de aşa-numitul dosar “Volvo”.
Primul termen în procesul de la Curtea de Apel trebuia să aibă loc joi, însă apărătorul lui Hayssam a cerut amânarea cauzei din cauza unei lipse de procedură provocate de o gafă a instanţei. Mai exact, Omar Hayssam nu a fost citat la locul de detenţie, care este în prezent Penitenciarul Rahova, ci a fost citat doar prin afişare.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru fraudă şi fals în procesul Foresta Nehoiu, însă latura civilă s-a trimis la rejudecare. Sirianul a adus societăţii Foresta Nehoiu prejudicii de miliarde de lei.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …