Friday , April 26 2024

Unul din patru copii din UE, expus riscului de sărăcie; România, cea mai ridicată rată

Unul din patru copii din statele Uniunii Europene se confruntă cu riscul sărăciei, România înregistrând cea mai ridicată rată dintre cele 27 de țări membre, potrivit unui raport al organizației Salvați Copiii, informează DPA.
Potrivit unui nou raport al acestei organizații, numărul copiilor care se apropie de limita sărăciei a crescut cu 200.000 în 2021 și a ajuns la 19,6 milioane.


Creșterea costului vieții, criza climatică și pandemia de COVID-19 s-au numărat printre cauzele acestei ”creșteri alarmante”, a precizat Save the Children (Salvați Copiii).
Datele sunt ”dezastruoase”, a spus Eric Großhaus, managerul programului dedicat sărăciei infantile și inegalității sociale din cadrul organizației Salvați Copiii Germania. În Germania, peste 2 milioane de copii trăiesc în sărăcie.
”Întrucât unul din cinci copii sunt afectați de sărăcie la nivel național, nu mai pot exista alte scuze: guvernul german trebuie într-un final săși respecte promisiunile și să abordeze problema sărăciei la copii”, a adăugat el.
Copiii din familii de imigranți, refugiați, solicitanți de azil, copiii fără acte și cei neînsoțiți s-au numărat printre cei mai grav afectați, se mai spune în raport. În Italia, spre exemplu, 32,4% dintre migranți trăiesc în sărăcie, în comparație cu doar 7,2% dintre cetățenii italieni.
Copiii care trăiesc în familii monoparentale, familii numeroase și dezavantajate, copiii cu dizabilități și cei care provin din rândul minorităților etnice sunt de asemenea în pericol.
Cercetătorii au folosit indicatorul AROPE, principalul instrument utilizat pentru măsurarea progresului către îndeplinirea obiectivului EU 2030 referitor la sărăcie și excluziune socială în Europa. Spania și România au înregistrat cele mai ridicate rate, cu 33,4%, respectiv 41,5% dintre copiii acestor țări care sunt expuși în fața riscului de sărăcie sau excluziune socială.
Directoarea Save the Children Europa, Ylva Sperling, a spus că niciun copil nu ar trebui să meargă la școală nemâncat, să-și facă griji în legătură cu locurile de muncă ale părinților sau să trăiască într-o locuință neîncălzită.
”Cu toate acestea, impactul numeroaselor crize din Europa face ca alimentația sau încălzirea să nu mai fie o alegere pentru multe familii și îi privează pe copii de lucrurile esențiale de care au nevoie pentru dezvoltare și bunăstare”, a spus ea.
”A venit vremea unor decizii îndrăznețe și a unor finanțări strategice pentru a extinde rapid protecția și a atenua accentuarea crizelor pentru generațiile curente și viitoare de copii”, a adăugat Ylva Sperling.  (Agerpres)

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …