Friday , March 29 2024

Uniunea Europeană relansează negocierile de aderare cu Turcia

UE-Turcia

Uniunea Europeană a decis să deschidă, marţi, un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE.
Uniunea Europeană a decis să relanseze, marţi, un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE. Miniştrii UE pentru Afaceri Europene, reuniţi la Luxemburg, au dat undă verde deschiderii, la 5 noiembrie, a unui nou capitol de negocieri.
Decizia oficială de deschidere a unui nou capitol de negocieri cu Ankara a fost luată în iunie, dar a fost amânată, mai ales la presiunea germană, din cauza reprimării, de către autorităţile turce, a manifestaţiilor din piaţa Taksim din Istanbul.
În raportul său de săptămâna trecută, Comisia Europeană a denunţat o folosire excesivă a forţei de către poliţie în această represiune, dar a salutat pasul important al Turciei în materie de democraţie.
Oficial candidată din 1999, Turcia a eşuat până în prezent în a progresa în negocierile de aderare care se lovesc de rezervele Parisului şi Berlinului cu privire la intrarea în UE a unei mari ţări musulmane şi în absenţa unei reglementări cu Ciprul privind partea de nord a insulei, ocupate din 1974 de trupele turce.
Din cele 35 de capitole de negocieri, 13 au fost deschise şi doar unul a fost închis. UE condiţionează deblocarea suplimentară a discuţiilor de recunoaşterea de către Ankara a Republicii Cipru, una dintre cele 28 de ţări membre UE.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …