Thursday , April 25 2024

Un valoros tablou al lui Jackson Pollock descoperit recent în Bulgaria ar fi fost al lui Nicolae Ceauşescu

Bulgaria a deschis o anchetă după descoperirea unei posibile picturi necunoscute anterior a expresionistului abstract american Jackson Pollock, un caz enigmatic care ţine de două zile ţara în suspans, informează AFP.


Tabloul are o dedicaţie pentru vedeta hollywoodiană Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii a 25 de ani pe 16 septembrie 1949, potrivit parchetului.  Un alt element tulburător este că semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu apare pe spatele tabloului, sugerând că acesta făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi guvernul bulgar, relatează Agerpres.
Pictura, descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia, este semnată de artist, dar nu este listată în cataloagele de artă.

Se pare că tabloul a fost păstrat în Grecia timp de mai mulţi ani înainte de a fi introdus clandestin în Bulgaria cu scopul de a fi vândut în străinătate.
Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev, intervievat joi la postul de televiziune bTV, a vorbit despre o “autenticitate aproape sigură” a lucrării.
Potrivit avizului experţilor citaţi de parchet, tabloul “corespunde, prin stilul, tehnica şi specificul său artistic, particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”.

Foto: novinite.com

O analiză a compoziţiei chimice a culorilor – o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe un fond auriu – a relevat similitudini cu alte picturi, a precizat procurorul adjunct al Sofiei, Desislava Petrova, îndemnând totodată la prudenţă.
“Sute de pictori din acea perioadă, precum şi falsificatori, au folosit aceste culori”, a declarat pentru AFP Vessela Radoeva de la Galeria Naţională de Arte Frumoase.
“Ne-am dat avizul, fără să ne pronunţăm însă asupra autenticităţii, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, specialiştii pot să se pronunţe definitiv”, a precizat ea.
Dacă ar fi într-adevăr o lucrare a lui Pollock, aceasta ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în 1912 şi decedat în 1956, au precizat autorităţile, care revendică în acest stadiu dreptul de proprietate asupra tabloului.
Poliţia greacă şi Europol-ul, care au participat la operaţiunea prin care a fost confiscată lucrarea, nu au dorit să ofere detalii.

Ministrul Culturii Lucian Romașcanu susține că a avut joi o discuție cu ministrul bulgar al culturii privind situația tabloului presupus a fi al lui Jackson Pollock.

„Ministrul Nayden Todorov a revenit cu un mesaj, pentru care i-am mulțumit, în care îmi comunică imposibilitatea furnizării oricăror informații pe perioada desfășurării activității penale. Totuși, am luat act de un interviu al ministrului de interne bulgar, Ivan Dermedzhiev, apărut în presa din țara vecină (bTV), interviu în care afirmă explicit că două grupuri de experți bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului și că există dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu”, a scris vineri pe Facebook Lucian Romașcanu.

Acesta susține că va aștepta finalizarea anchetei și apoi va solicita oficial informațiile necesare.

„În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea și legătura cu România, vom demara demersurile necesare, conform dreptului european și internațional, pentru repatrierea respectivei opere de artă”, a mai anunțat ministrul Culturii, conform Mediafax.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …