Un român a murit si inca 7 au fost răniţi într-un accident rutier produs în Spania

02 ianuarie 2020, 16:39

O persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un camion şi o furgonetă, joi, pe o autostradă din Spania. Victimele sunt români şi călătoreau cu utilitara, după cum a confirmat postul de televiziune Canal Extremadura preluat de site-ul hoy.es.

Accidentul a avut loc pe autostrada A-66, în apropiere de oraşul spaniol Villafranca de los Barros, pe direcţia Sevilla, joi, în jurul orei 5.00 dimineaţa, potrivit primelor informaţii oferite de serviciul de urgenţă 112 din Extremadura şi preluate de mai multe site-uri de ştiri spaniole.

Răniţii au fost internaţi la spitale din Merida, Tierra de Barros şi Zafra.

Toate victimele sunt bărbaţi între 17 şi 40 de ani, a relatat diariodetransporte.com.

Conform informaţiilor disponibile, autoutilitara staţiona pe marginea drumului când a fost izbită de camion. În pofida impactului puternic, furgoneta nu s-a răsturnat. În accident a fost implicat şi un al treilea vehicul, care circula în spatele camionului. Şoferul acestuia nu a fost rănit, a detaliat hoy.es.

Dintre cauzele accidentului a fost exclusă lipsa de vizibilitate din cauza ceţii, deoarece fenomenul nu era prezent pe respectiva secţiune de drum, după cum confirmă martorii. Evenimentul este în curs de investigare. (Sursa: Agerpres)

reportersite