Thursday , April 18 2024

Un nou partid de stânga se va lansa în România

Octav Cozmanca, fost lider PSD, este organizatorul viitorului Partid al Dreptatii Sociale
Octav Cozmâncă, Tudor Mohora şi Ion Sasu, foşti lideri ai PSD, aripa descendentă din PCR, alături de Ioan Toma, ultimul şef al Uniunii Tineretului Comunist, pun la cale un nou partid de stânga, notează evz.ro. Potrivit sursei citate, noua formaţiune se va numi Partidul Dreptăţii Sociale (PDS) şi îl va avea în frunte pe Ion Toma, iar lansarea va avea loc la începutul lunii mai.
Organizator-şef al noului partid, Cozmâncă nu a vrut să dezvăluie amănunte din “bucătăria” PDS. “E un proiect, dar nu e o chestiune de iminenţă”, spune Cozmâncă.
Mai deschis, Ion Sasu, ideologul PDS, spune că obiectivul noului partid este “statornicirea dreptăţii sociale”.
“Va fi un partid de centru-stânga. Ideea e dreptatea socială, pentru că despre asta e vorba, că nu mai e dreptate socială. Şi căutăm o formulă pentru a statornici dreptatea socială”, a declarat Ion Sasu, pentru evz.ro. El spune că proiectul nu e “deocamdată”, definitivat. “Se lucrează la ceva, dar în două săptămâni se clarifică lucrurile”, a adăugat Sasu.
Întrebat cine mai lucrează la acest proiect în afară de nucleul Cozmâncă-Mohora- Toma, Ion Sasu a răspuns: “Sunt mai multe persoane, inclusiv dintre cei care sunt în partidele care acum fac jocurile. Toată lumea se gândeşte că e nevoie de o altă formulă, de la zero”.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …

One comment

  1. cetateanul turmentat

    partide avem pe la toate colturile, promisiuni (minciuni) vor fi cu duimul, însă numeni nu vorbeste la concret despre pensii, salarii, sănătate, fuga românilor din propria tara la indicatiile lui Basescu, în concluzie eu cu cine votez