Friday , March 29 2024

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România, bilanțul total ajungând la 37, a anunțat, luni, Ministerul Sănătății.

cercetatori, Obiectiv, virus, nou, China, transmis, porc

Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 23 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare, potrivit sursei citate.

Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 37 de pacienți.

O echipă de cercetători de la University Collge London, din Marea Britanie, a căutat studiile existente care au raportat simptome neurologice sau psihiatrice ale variolei maimuței, răspândită la nivel global, înainte de focarul actual, din mai 2022.

Echipa a inclus mai multe studii într-o meta-analiză a dovezilor existente până la izbucnirea actualului focar, și au constatat că, durerile musculare, oboseala, durerile de cap, anxietatea și depresia au fost toate relativ frecvente în rândul pacienților cu variola maimuței.

Analiza, publicată, joi, în EClinicalMedicine, a arătat că, 2-3% dintre pacienți au avut complicații severe, cum ar fi convulsii sau encefalită, dar aceste studii au implicat în principal pacienți spitalizați din anii precedenți actualului focar.

Cercetătorii spun că nu există încă suficiente dovezi pentru a estima incidența complicațiilor neurologice în focarul actual.

„Am descoperit complicații neurologice severe, cum ar fi encefalita și convulsii, care, deși rare, au fost observate în suficiente cazuri de variola maimuței. pentru a justifica o anumită îngrijorare, astfel încât studiul nostru evidențiază necesitatea unor cercetări suplimentare”, a declarat autorul principal, dr. Jonathan Rogers, de la Institutul UCL de Sănătate Mintală și Psihiatrie.

„Există, de asemenea, dovezi că tulburările de dispoziție, cum ar fi depresia și anxietatea, sunt relativ frecvente la persoanele cu variola maimuței”, a mai precizat medicul.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …