Wednesday , April 24 2024

Un ministru palestinian a fost ucis de soldati israelieni

palestina

Ministrul palestinian Ziad Abu Ein a murit, miercuri, la scurt timp dupa ce a fost lovit si imbrancit de soldatii israelieni, in timpul unui protest langa Ramallah, Cisiordania.
Un martor palestinian care participa la protest a declarat, pentru Haaretz, ca a vazut un politist de la Graniceri cum il loveste pe Ziad Abu Ein cu patul pustii si apoi cu piciorul. Exista si rapoarte care spun ca Abu Ein ar fi fost lovit in piept de un recipient cu gaze lacrimogene dar si voci care spun ca ministrul nu a fost agresat.
Abu Ein a fost luat de ambulanta dupa incident insa a murit in drum spre un spital din Ramallah.
Ziad Abu Ein, care era responsabil cu chestiunea coloniilor israeliene in cadrul Autoritatii palestiniene, “a devenit martir dupa ce a fost lovit in piept”, a anuntat directorul spitalului din Ramallah, Ahmed Bitawi, punand capat speculatiilor cu privire la decesul ministrului palestinian.
Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a reactionat dupa moartea ministrului sau, spunand ca decesul acestuia a fost “barbar”. “Vom lua masurile necesare dupa ce aflam rezultatele anchetei cu privire la moartea sa”, a spus acesta, solicitand trei zile de doliu in Cisiordania.
Riyad Al-Maliki, ministrul palestinian de Externe, a ripostat dur si a amenintat ca “Israelul va plati” pentru “uciderea” lui Abu Ein.
Mahmoud Aloul, membru important al miscarii Fatah, a presedintelui Abbas, a explicat ca se afla impreuna cu Abu Ein intr-o multime de protestatari care purtau in maini puieti de maslini, in timpul unui protest fata de confiscarea terenurilor de catre israelieni, cand trupele israeliene au folosit gaze lacrimogene impotriva lor si ulterior i-au batut pe unii manifestanti cu patul pustii.
Abu Ein era bolnav si au existat speculatii ca afectiunea de care suferea i-ar fi provocat decesul si nu loviturile primite.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …