Friday , April 19 2024

Un detinut deosebit de periculos a evadat de sub escorta

Un deţinut tânăr aflat în arest preventiv, încarcerat de puţin timp la Penitenciarul din Timişoara, a evadat de sub escortă. Acestat fusese condamnat pentru omor.
Un deţinut tânăr aflat în arest preventiv, încarcerat de puţin timp la penitenciarul din Timişoara a evadat de sub escortă.
“Patru deţinuţi au fost prezentaţi la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, pentru refacerea documentelor de identitate. Unul dintre ei a reuşit să scape. Întregul efectiv este alarmat”,  a spus directorul penitenciarului, Ioan Băla, care a precizat că există posibilitatea ca acesta să se fi întors la familie.
“În primul rând fotografia şi datele celui evadat trebuie trimise la frontieră. Aceşti indivizi încearcă să fugă din ţară. În al doilea rând se vor lua măsuri de supravheghere a locului, vor fi supravegheaţi cei care au depus mărturie în proces. Este posibil ca el să vrea să se răzbune”, a spus Dan Antonescu, expert criminalist.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …