Thursday , May 13 2021

Un criminal de război croat a murit după ce a băut otravă in momentul in care a primit sentinta

Fostul general croat bosniac Slobodan Praljak a murit, miercuri, după ce a ingerat otravă în timpul audierei de la Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie, scrie Associated Press, citând televiziunea de stat din Croația.
praljak otrava

Audierea pentru condamnarea criminalului de război Slobodan Praljak la Curtea Internațională de Justiție de la Haga a fost suspendată, după ce acuzatul a băut o sticluță cu otravă în momentul în care și-a auzit verdictul.
Slobodan Praljak, unul dintre cei șase foști policieni croați bosniaci și lideri militari, fusese condamnat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie la 20 de ani de închisoare, în 2013, pentru crimele comise în războiul croato-bosniac (1992-1994).
În momentul în care judecătorul Curții de la Haga a decis să mențină pedeapsa din 2013, Praljak, în vârstă de 72 de ani, le-a spus celor din sală: „Slobodan Praljak nu este un criminal de război. Resping judecata voastră. Am băut otravă”.
 
Praljak este acuzat că, din postura de comandant militar senior, a ordonat direct masacrul populației bosniace de religie musulmană în aproximativ 30 de localități din Bosnia și Herțegovina.
De asemenea, Slobodan Praljak este acuzat și de coordonarea operațiunii de bombardare a podului vechi din Mostar, construit în secolul XVI-lea, în noiembrie 1993.
Construirea podului medieval din Mostar – Stari Most -, numit „Bătrânul”, care traversează râul Neretva, a început în 1557, la ordinul lui Suleiman Magnificul, și a durat mai mult de un deceniu. La sfârșitul războiului croato-bosniac, mai multe organizaţii internaţionale, printre care UNESCO, Banca Mondială, World Monuments Fund şi Aga Khan Trust, au propus şi realizat recontructia podului, care avea să fie finalizată în 2004. Podul a fost reconstruit după planul original, cu piatra locală numită tenelija. În 2005, The World Heritage Committee a înscris zona podului vechi din Mostar în lista patrimoniului mondial UNESCO.
Slobodan Praljak a servit ca general în armata croată și în Consiliul de Apărare al Republicii Croate Herțeg-Bosnia, o entitate nerecunoscută din Bosnia și Herțegovina care a existat între 1991 și 1994. Entitatea a fost înființată cu scopul de a rupe din teritoriul Bosniei și Herțegovinei și de a se uni apoi cu Croația.
Acesta este ultimul proces al Tribunalului Internațional pentru fosta Iugoslavie, care își va închide porțile peste două luni.
digi24.ro

Vezi si

Ministrul Sănătății, despre raportarea morților de COVID: Sunt diferențe de până la 500 de decese la un spital

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat joi rezultatele verificărilor privind raportarea deceselor de coronavirus. Astfel, …