Saturday , April 20 2024

Un copilaș de un an și trei luni a căzut pe geam de la etajul 4 al unui bloc din Petroșani. Căderea, atenuată de o copertină

Un copil în vârstă de un an și trei luni a căzut de la etajul patru al unui bloc din municipiul Petroșani joi, 26 mai. Din primele informații, căderea copilul a fost atenuată de o copertină, iar micuțul prezenta semne vitale, potrivit reprezentanților ISU Hunedoara.

Părinții săi se aflau în locuința în momentul în care băiatul ar fi urcat pe un scaun și a căzut de la fereastra locuinței, în gol.

„Un copil în vârstă de aproximativ un an a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Petroșani. La locul indicat s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Petroșani și o ambulanță a SAJ, cu medic. Din primele informații, căderea copilului a fost atenuată de o copertină. La sosirea echipajelor de intervenție minorul prezenta semne vitale, fiind transportat la UPU Petroșani, de către echipajul SAJ”, a declarat sg. maj. Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Potrivit oamenilor legii, părinții se aflau în locuință în momentul în care micuțul ar fi urcat pe un taburet, s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la etajul patru al blocului de locuințe.

„Un băiețel de un an si 3 luni a căzut de la etajul patru. Copilul se afla sub supravegherea părinților și a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuințe, într-un moment de neatenție (se pare ca a urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă). Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs incidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara pentru servuspress.ro.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …