Friday , April 19 2024

Un băiețel de 3 ani a murit de Covid la Braşov

Un copil de 3 ani a murit de coronavirus la Braşov. GCS informează că este vorba despre un băieţel, care avea multiple comorbidităţi.

Tot în această săptămână o fetiţă de 4 ani a murit de Covid la Iaşi.

Băieţelul de azi este al treilea astfel de caz, după ce un alt micuț de 4 ani s-a stins pe 11 octombrie, în Mureș. Și atunci autoritățile anunțau că acesta avea ”comorbidități accentuate”. Totodată, un bebeluș de doar 4 luni a murit pe 28 octombrie la Sibiu.

Până duminică, 8.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit în România.

Peste 7.000 de cazuri noi de Covid din doar 21.000 de teste. 113 pacienţi au murit şi avem nou record al persoanelor aflate în stare critică (Infografice)

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea:

1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani
6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,
17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,
36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani,
26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani
27 decese la categoria de peste 80 de ani.

Cât despre restul deceselor de azi (fără copilul de mai sus), 105 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …