Thursday , April 22 2021

Un avion de pasageri al TAROM, interceptat de avioane militare în spațiul aerian ungar

tarom

Avioane militare ungare au fost ridicate vineri de la sol pentru a intercepta un avion de pasageri care intrase în spațiul aerian al Ungariei fără a anunța acest lucru în prealabil, relatează Agrepres, care citează Ministerul Apărării ungar.
Comandantul aeronavei TAROM a fost receptionat atât de alte staţii de la sol (din alte state), cât şi de către pilotul militar, transmite compania TAROM.
Avionul de pasageri, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România). El a intrat în spațiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menținându-și culoarul de zbor, dar nu a reușit să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria.
La scurt timp, Centrul pentru operațiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen (de producție suedeză) din cadrul forțelor armate ungare, care au identificat avionul și l-au escortat până la frontiera ungaro-română.
În urma interceptării sale de către avioanele militare ungare, aparatul Boeing-737 a stabilit contactul cu controlul de trafic aerian la ora locală 11:36 (09:36 GMT), a adăugat ministerul citat.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Flightradar24.com, zborul Munchen-Sibiu era operat de compania română de transport aerian TAROM.
„Având în vedere reglementările internaţionale în vigoare, autorităţile ungare au decis ridicarea acestui avion pentru realizarea unui control vizual cu piloţii TAROM, după care avionul militar s-a întors la bază. Pasagerii TAROM nu au fost niciun moment în pericol, fiind o procedură standard. Cauza nerealizării comunicaţiei dintre aeronava şi sol se investighează în acest moment, atat de autorităţile din România, cât şi din Ungaria”, se precizează în comunicatul TAROM.

Vezi si

Doar 27-31% dintre adulții din România, adică 5 milioane de oameni, vor fi vaccinați până la sfârșitul anului 2021 – studiu MedLife

Doar 10-13% din populația României are intenție fermă de a se vaccina în perioada imediat …