Friday , April 26 2024

UE reduce birocraţia: Ce documente personale vor fi recunoscute prin procedee rapide

documente

Cetățenii UE care se mută într-un alt stat membru nu vor mai trece printr-un proces lung și costisitor pentru a-și traduce și legaliza documentele, după ce noile reguli aprobate joi de Parlamentul European vor intra în vigoare.
În jur de 13 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene trăiesc într-un alt stat decât cel în care s-au născut, potrivit Comisiei Europene și o nemulțumire comună este legată de costul și procesul birocratic anevoios pe care îl presupune procesarea documentelor legale peste graniță.
Din 2019, când regulile se vor aplica pe deplin, documente precum certificatele de naștere sau de căsătorie emise de un stat trebuie acceptate ca autentice de un altul.
Votul marchează ‘un prim pas spre reducerea obstacolelor birocratice’ pentru cetățenii UE care trăiesc într-un alt stat, a spus eurodeputatul Mady Delvaux, raportor al PE pentru această lege.
Totuși, noile reguli nu acoperă documente precum diplomele universitare sau certificatele pentru dizabilități fizice. Acestea ar putea fi incluse în termen de doi ani, după o revizuire a sistemului. ‘Acest text reprezintă un prim pas într-un lung proces’, a adăugat Delvaux, potrivit Agerpres.
Comisarul european pentru justiție Vera Jourova a salutat votul de joi din PE și a estimat că noile reguli ‘vor ajuta oamenii să se mute mai ușor în cadrul UE’.
Pentru a se proteja de fraudă, noul sistem permite autorităților să verifice autenticitatea documentelor publice intrând în contact cu statele emitente.
Noile reguli acoperă și certificatele de deces, parteneriatele înregistrate, dovezile de rezidență și documentele care atestă lipsa cazierului, notează Reuters.
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …