Thursday , April 18 2024

UE își dublează stocul de vaccinuri Pfizer-BioNTech. Acord pentru încă 300 de milioane de doze

Uniunea Europeană a încheiat un nou acord cu Pfizer-BioNTech pentru achiziţionarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin COVID, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters şi dpa, preluate de Agerpres. Noul acord dublează stocul de vaccinuri negociat cu Pfizer-BioNTech, la 600 de milioane de doze.

„Comisia Europeană le-a propus astăzi (vineri) statelor-membre ale UE să cumpere o cantitate suplimentară de 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona alte încă 100 de milioane de doze”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Acest lucru îi va permite UE să cumpere în total 600 de milioane de doze din acest vaccin, care este deja folosit pe teritoriul UE”, subliniază comunicatul.

Von der Leyen a precizat că 75 de milioane de doze adiţionale de vaccin ar urma să fie livrate în al doilea trimestru al acestui an.

Ea a anunțat și pe Twitter că UE are asigurat un stoc de 600 de milioane de doze de vaccin numai de la Pfizer-BioNTech.

digi24.ro

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …