Thursday , February 9 2023

UDMR n-ar zice nu la demiterea Robertei Anastase

Demiterea Robertei Anastase este una din soluţiile prin care activitatea Legislativului poate fi deblocată. O spun liderii UDMR, care, de pe altă parte, nu îşi asumă iniţierea unui astfel de demers, în cadrul Coaliţiei.
“Dacă PDL ia o astfel de decizie, bineînţeles că noi vom discuta cu partenerii noştri din coaliţie, dar noi nu iniţiem aşa ceva”, a declarat la Realitatea TVliderul UDMR Kelemen Hunor.
“Nu aceasta este singura soluţie. Sunt mai multe soluţii posibile. Acest lucru depinde de poziţia PDL, cheia este la dânşii. Cert este că blocajul din Camera Deputaţilor nu serveşte nimănui, nici ţării, nici partidelor din Parlament”, a declarat Petru Lakatos, deputat UDMR, în exclusivitate la Realitatea TV.
În opinia maghiarilor, o soluţie de deblocare a situaţiei din Camera Deputaţilor trebuie găsită cât mai repede pentru adoptarea, până la finele anului, a unor legi de importanţă naţională.

Vezi si

Descinderi în Maramureș, la peste 100 de persoane fizice și funcționari care au obținut ilegal bani pentru cazarea refugiaților ucraineni

Polițiștii din Maramureș fac, joi dimineața, 117 percheziții, într-un dosar în care sunt cercetați mai …