Friday , May 3 2024

Turcia și SUA, anunț de ultimă oră: Vom începe operațiunea împotriva Statului Islamic

cavusoglu

Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu (foto), a anunțat, luni, că Turcia și SUA vor lansa în curând operațiuni aeriene “comprehensive” pentru a-i alunga pe luptătorii Statului Islamic (SI), dintr-o zonă din nordul Siriei, aflată la granița cu Turcia. Într-un interviu pentru Reuters, Cavusoglu a precizat că discuțiile în detaliu între Washington și Ankara privind operațiunile au fost finalizate, duminică, iar aliați regionali precum Arabia Saudită, Qatar sau Iordania, dar și alte state ca Marea Britanie și Franța ar putea la parte la acțiune.
“Discuțiile tehnice au fost finalizate ieri (duminică — n.r.), iar în curând vom începe operațiunea, operațiuni comprehensive, împotriva Daesh (Statul Islamic — n.r.)”, a afirmat Cavusoglu.
SUA și Turcia intenționează să asigure protecție aeriană pentru ceea ce Washingtonul consideră a fi rebelii sirieni moderați, ca parte a acestor operațiuni, care urmăresc să înlăture Statul Islamic dintr-o zonă de frontieră, de circa 80 de kilometri lungime, potrivit unor oficiali la curent cu acest plan.
Surse diplomatice afirmă că tăierea accesului Statului Islamic la frontiera turcă, pe unde organizația a putut să-și aducă luptători străini și să-și asigure aprovizionarea, s-ar putea dovedi decisivă. Avioane americane au început deja să execute atacuri aeriene din baze din Turcia înaintea acestei campanii.
Cavusoglu a spus că operațiunile vor însemna de asemenea un mesaj pentru președintele sirian Bashar al-Assad și vor contribui la sporirea presiunii asupra administrației acestuia de a se așeza la masa negocierilor și de a încerca obținerea unei soluții politice la războiul din Siria.
În același timp, șeful diplomației turce a salutat normalizarea relațiilor Iranului cu unele țări occidentale în urma acordului în dosarul nuclear, dar a atras atenția că Teheranul trebuie să aibă acum ‘un rol mai constructiv’ în crizele din regiune, cum ar fi cele din Siria, Irak și Yemen.
Pe de altă parte, operațiunile militare împotriva militanților kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului și în sud-estul Turciei, unde Ankara desfășoară atacuri aeriene de o lună, vor continua până când gruparea va depune armele, a mai spus Cavusoglu.
 
 

Vezi si

Vreme în general frumoasă în ultima lună de primăvară 

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună …