Thursday , April 25 2024

Tsipras susţine referendumul de duminică şi acuză UE de şantaj: "Europa e prea autoritară"

Alexis Tsipras, premierul Greciei
Alexis Tsipras, premierul Greciei
Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, menţine referendumul programat duminică, îndemnând cetăţenii să voteze în favoarea măsurilor propuse de creditorii internaţionali. “Nu vreau să scot Grecia din zona Euro. Rămânem la masa negocierilor”, a spus premierul grec, miercuri, în cadrul unui discurs televizat, adresat națiunii elene.
“Acum câteva luni, oamenii m-au votat și au fost de acord cu mine, iar Europa nu a ținut cont de acest lucru. Avem în față o Europă autoritară care nu respectă alegerile democratice. Nu sunt de acord cu cei care nu au aceeasi opinie ca ei. Țara noastră este în pragul falimentului și dau vina numai pe noi. Suntem în fata unei catastrofe. Decizia va fi luată de popor. Vreau să vă mulțumesc celor care ați fost alături de mine, în ultimele săptămâni. Această situație nu va dura mult, este ceva temporar, trebuie să aveți răbdare.
Încercăm să salvăm țara, dar nu ne vom supune santajului. Sunt sigur că va exista o soluție dupa referendum. Dacă răspunsul va fi nu, pozitia noastră va fi mai puternică. Sunt sigur că va exista o soluție viabilă pentru ambele părți și pentu democrație, pentru un acord mai bun.
Este datoria noastră față de părinți, față de copii, față de istorie”, a spus Alexis Tsipras.
Grecia nu a plătit tranşa de 1,6 miliarde euro către FMI scadentă pe 30 iunie, însă a venit cu o mișcare surpriză: solicită un nou plan de salvare, în valoare de 29,1 miliarde euro, bani din fondul de urgență al UE. În plus, cabinetul condus de Alexis Tsipras a cerut oficial o păsuire de la FMI, la care Fondul nu a răspuns.
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …