Friday , March 29 2024

UPDATE: Trei români morți și mai mulți răniți după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă din Slovenia. Autocarul, înmatriculat în România, se îndrepta spre Italia

Trei români au murit în urma unui accident de autocar produs vineri în Slovenia, iar patru sunt răniți și au fost transportați la spital. Autocarul, care se îndrepta spre Italia, s-a răsturnat pe autostradă, în afara drumului. Ministerul de Externe anunță că o echipă consulară a fost trimisă de urgență la locul accidentului.

UPDATE: Suzana Raus, purtătorul de cuvânt al Poliției din Murska Sobota, a declarat că, din primele date, vinovat de accident ar fi șoferul autocarului: ”S-a stabilit că accidentul de circulație a fost provocat de șoferul autobuzului, care s-a deplasat pe dreapta în afara carosabilului, unde autobuzul cu remorca s-a răsturnat pe lateral în șanț”.

Potrivit acesteia, în autobuz ”se aflau 29 de persoane, dintre care 26 de pasageri și trei șoferi. Două pasagere de sex feminin și un pasager de sex masculin au murit la fața locului din cauza rănilor, în timp ce trei pasageri au fost grav răniți și au fost transportați la spital”.

Știre inițială: Accidentul a avut loc la ora 5:00, ora locală, (ora 6:00, ora României), pe o autostradă din estul țării, între localitățile Gančani și Murska Sobota, în apropiere de granița cu Ungaria. Potrivit presei din Slovenia, este vorba de un autocar înmatriculat în România și cei mai mulți călători de la bord ar fi cetățeni români.

Autocarul a părăsit carosabilul și a căzut în șanțul de lângă șosea, lovindu-se de un gard. Cauzele accidentului nu sunt, deocamdată, cunoscute. Mai multe persoane au fost rănite, iar autostrada este încă complet închisă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autoritățile locale cu privire la producerea accidentului în care a fost implicat un autobuz înmatriculat în România. Acesta transporta 32 de cetățeni români și se deplasa spre Italia.

”Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgență, pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și cu privire la circumstanțele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la fața locului pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români implicați în accident”, anunță MAE.

Potrivit datelor preliminare disponibile, în urma accidentului, trei cetățeni români au decedat, iar alți patru au fost transportați de urgență la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

De asemenea, ceilalți 25 de pasageri se află într-o locație a Agenției Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente, urmând să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei.

MAE informează că, anterior notificării, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență în legătura cu acest accident. Ancheta autorităților slovene cu privire la acest accident este în desfășurare.

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …