Friday , March 29 2024

Trei romani au murit in Italia, infectati cu coronavirus. 29 de romani din strainatate au fost confirmati cu COVID-19

Trei români au decedat în Italia în urma infectării cu coronavirus, a anunțat vineri Ministerul de Externe. Potrivit sursei citate, alți 29 de români infectați cu COVID-19 se află în afara granițelor.

Comunicatul MAE:

În conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, la acest moment, 29 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 23 în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda și 1 în Tunisia. De asemenea, MAE precizează că 3 cetățeni români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19 în Italia.

În România au fost confirmate 31 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că bilanțul total al îmbolnăvirilor urcă la 308, din care 31 de persoane au fost declarate vindecate. Vineri la prânz sunt 11 pacienți internați la Terapie Intensivă, dintre care doi sunt în stare gravă, iar peste 4.000 de persoane sunt în carantină instituționalizată și peste 45.000 în izolare la domiciliu.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …