Thursday , April 25 2024

Trei cazuri suspecte de infectare cu Omicron în România. Cele 3 persoane s-au întors din Africa de Sud și au fost confirmate cu Covid

Trei persoane întoarse în România din Africa de Sud au fost confirmate cu Covid, după ce anterior testele antigen fuseseră negative. În urma rezultatelor pozitive ale testelor PCR, două probe au fost trimise la Institutul Cantacuzino pentru a se stabili dacă este vorba despre tulpina Omicron sau alte variante ale virusului, iar a treia va fi trimisă mâine.

Cei trei sunt un jucător de rugby de la CSM Știința Baia Mare, care a fost repatriat marți din Africa de Sud și se află în carantină, și două persoane din județele Brașov și Vaslui, întoarse tot din Africa de Sud, care se află acasă în acest moment.

„Ministerul Sănătății informează că, cei 29 de sportivi repatriați din Africa de Sud, care au sosit la Baia Mare, au fost testați și li s-au asigurat condițiile pentru carantinare, conform metodologiei stabilite de către INSP. Unul dintre sportivi a fost depistat pozitiv și se află în izolare, sub observație medicală, fiind asimptomatic”, a transmis Ministerul Sănătății.

Și purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat că proba RT-PCR recoltată marţi seară la Aeroportul Internaţional Maramureş a avut rezultatul pozitiv.

Jucătorul este internat in spital. El nu are probleme de sănătate, dar este ținut sub observație și beneficiază de tratament medical.

„Având in vedere istoricul de călătorie în Africa de Sud, se va recolta o nouă probă (joi – n. red.) care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” București”, a anunțat CJSU Maramureș.

De asemenea, alte două persoane au fost depistate pozitiv pe aeroportul Otopeni, tot la întoarcerea din Africa de Sud. Acestea se află în carantină, acasă, în județele Vaslui și Brașov. Pentru aceste persoane au fost efectuate anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contacților direcți.

Cel mai probabil, la sfârșitul acestei săptămâni vom avea rezultatul secvențierii, pentru a ști dacă cele trei persoane sunt infectate cu tulpina Omicron.

“Referitor la persoanele repatriate din Africa de Sud, precizăm faptul că în urma testelor efectuate, trei persoane (două la aeroportul din Bucureşti şi una la Baia Mare) au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul SARS-CoV-2. Precizăm că testele au fost efectuate la cele două aeroporturi (Bucureşti şi Baia Mare) la momentul aterizării, persoanele au fost introduse în locaţiile de carantină, iar rezultatele au venit astăzi, 1 decembrie 2021”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, niciuna dintre cele trei persoane nu are simptome, dar toţi trei pacienţii sunt sub observaţie medicală.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …