Friday , December 9 2022

Traian Băsescu: Ungurii să-şi pună steagul unde vor, dar nu pe instituţii ale statului român

Preşedintele Traian Băsescu s-a referit duminică la recentele tensiuni româno-maghiare şi spune că atât liderii de la Budapesta, cât şi cei de la Bucureşti, au dat dovadă de un comportament iresponsabil. El spune că problemele puteau fi rezolvate cu legea în mână, fără propagandă.
Traian Băsescu s-a referit în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Cotroceni la escaladarea scandalului pe tema arborării drapelului Ţinutului Secuiesc pe diverse instituţii publice din ţara noastră. El că apreciază atât statul român cât şi cel maghiar sunt vinovate că s-a ajuns într-un punct, iar situaţia a devenit aşa de tensionată.
Şeful statului îndeamnă la acţiuni raţionale şi la calm, el declarând pe această temă: “Mi se pare un comportament iresponsabil şi la Budapesta şi la Bucureşti. E adevărat că râdeam când m-am întâlnit cu Viktor Orban, la Bruxelles, dar spunând “uşor, uşor cu pianul pe scări”, în problema naţionalistă. Viktor Orban a avut o reacţie pozitivă. Trebuie să cerem ambelor părţi ponderarea mesajului, e uşor să te joci cu astfel de termeni, să-ţi păcăleşti populaţiile. Există riscul să nu te opreşti când trebuie. O asemenea posibiltate n-ar fi decât un dezastru pentru România şi Ungaria”.
Totodată, Traian Băsescu a ţinut să îl atace indirect pe premierul Victor Ponta, apreciind că problemele României sunt altele în momentul de faţă. “Fondul abordarii trebuie să fie calm, iar faptul că uneori câte un politican mai excedat stârneşte lucrurile nu este decât o probă de lipsă de maturitate, dar şi de responsabilitate. De fapt, care-s problemele noastre? Problema noastră astăzi este creşterea preţului la energie, minciuna că ni se reduce TVA-ul la alimente dar nu s-a redus, introducerea impozitului forfetar pentru micii producători, taxe pentru fermieri, creşterea taxelor locale…
Sigur, niciodată nu voi încuraja utilizarea unor însemne ilegale pe instituţiile statului român. Dar depinde cum abordăm acest lucru. Fără propagandă, fără patos doar cu legea în mână. Ţi-am dat steagul jos, poţi să-l pui la tine în curte, unde vrei, dar nu pe instituţii ale statului. Deci se puteau face lucrurile mult mai decent şi fără a profita pentru a încerca să profităm de problemele reale ale românilor, într-un spaţiu uşor de inflamat, cum este cel naţionalist în perioada de criză”, a declarat Traian Băsescu.

Vezi si

Ambasadorul României în Austria, chemat în ţară pentru consultări

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în ţară pentru consultări, această decizie …