Tuesday , April 23 2024

Tragedia aviatica: Motii salvatori din Apuseni, cetateni de onoare ai judetului Cluj

moti

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, localnicii din comuna Horea care au ajuns primii la victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, vor primi, joi, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj.
Potrivit referatului care însoţeşte proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj, semnat de preşedintele instituţiei, Horea Uioreanu, cei trei “au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie”.
“Există o categorie de oameni de excepţie care, prin înaltul nivel de conştiinţă civică şi prin calităţile cu adevărat remarcabile dovedite în situaţii de criză au adus beneficii majore judeţului Cluj şi întregii Românii. Prin actele lor de bravură, recunoscute atât pe plan naţional cât şi internaţional, aceştia au reuşit să cinstească cu adevărat statutul de moţ, de român şi de om. Printre aceste personalităţi se numără şi cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie după ce au reuşit să realizeze ceea ce la un moment dat părea a fi aproape imposibil: să îi găsească într-un timp record şi să îi ajute pe supravieţuitorii gravului accident aviatic care a avut loc în 20 ianuarie 2014, în popasul Ursoaia din Munţii Apuseni, contribuind esenţial la salvarea vieţii acestora”, se arată în documentul citat.
Uioreanu a menţionat că cei trei moţi, dând dovadă de iniţiativă şi reuşind să valorifice la maxim puţinele informaţii şi indicii de care dispuneau, “au fost primii care au ajuns la locul accidentului aviatic şi le-au acordat un ajutor extrem de preţios supravieţuitorilor”.
“Au ajuns la locul accidentului în doar 90 de minute, după ce au parcurs pe jos aproximativ trei kilometri în condiţii extrem de vitrege, noaptea, prin pădurea deasă, înfruntând ceaţa densă, ploaia rece ca gheaţa şi zăpada care în multe locuri ajungea până la brâu. Odată ajunşi la locul accidentului, cei trei salvatori le-au oferit propriile haine victimelor care se aflau la un pas de şoc hipotermic, după care i-au transportat cu tărgi improvizate, până la drumul unde se aflau maşinile de teren ale localnicilor şi ale SMURD-ului. În acest sens, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care aceşti veritabili eroi ai României trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de cetăţean de onoare al judeţului – «Clujean de Onoare» în şedinţa de joi a CJ Cluj”, a mai arătat şeful CJ Cluj.
Cei trei moţi vor primi diplomele de cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj şi însemnele distinctive realizate în acest sens în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Consiliul Judeţean Cluj. Gheorghe Giurgiu, unul dintre cei trei moţi, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că se bucură de titlul care îi va fi conferit, dar consideră că nu a fost un erou.
“Mă bucur să aud că voi primi acest titlu din partea Consiliului Judeţean Cluj. Eu nu am fost un erou. Dumnezeu ne-a trimis să îi găsim. Am fost oamenii potriviţi la locul potrivit”, a spus Giurgiu. Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.
În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …