Friday , April 19 2024

Trafic restricţionat în şase judeţe pentru maşinile de peste 3,5 tone

Traficul rutier pentru maşinile de peste 3,5 tone va fi restricţionat, duminică, începând de la ora 14.00, pe DN2, în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi, decizia fiind luată în Comandamentul de iarnă, după ce a fost anunţat un nou val de ninsoare în jumătatea de sud.

Şeful Poliţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că toate autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone vor fi redirecţionat către parcări, începând cu ora 14.00, în urma deciziei luate în Comandmentul de iarnă de a restricţiona traficul pentru aceste maşini pe DN2, în cele şase judeţe.
El a precizat că duminică dimineaţă a fost transmisă o nouă atenţionare privind un val de ninsoare în zona de sud a ţării, decizia privind restricţionarea circulaţiei în cele şase judeţe pentru maşinile de peste 3,5 tone fiind luată ca urmare a acestei avertizări.
Şeful Poliţiei Rutiere le-a recomandat şoferilor să nu circule pe drumurile comunale şi judeţene până când acestea nu vor fi curăţate de zăpadă.
Totodatră, Diniţă le-a recomandat şoferilor care pleacă la drum să pună lanţuri pe roţi şi să aibă la îndemână ustensile pentru deszăpezire.
Circulaţia în judeţul Buzău se desfăşoară cu dificultate, duminică, din cauza zăpezii şi a viscolului, pe majoritatea drumurilor, în timp ce pe două şosele naţionale şi pe patru tronsoane judeţene traficul este închis.
Traficul rutier este oprit în judeţul Buzău pe DN22 Râmnicu Sărat -Brăila şi pe DN2C Costeşti-Pogoanele-Padina.
Problemele pe DN22 au apărut încă de sâmbătă seară, când iniţial poliţiştii au luat decizia de a interzice circulaţia maşinilor mai grele de 3,5 tone pe acest tronson, după care măsura a fost valabilă pentru toate tipurile de autovehicule. În noaptea de sâmbătă spre duminică, drumul a fost redeschis, însă spre dimineaţă circulaţia a fost din nou închisă. Poliţia a instituit filtre în vederea informării şoferilor cu privire la rutele pe care trebuie să se deplaseze pentru a ajunge cu bine la destinaţie.
Pe celelalte drumuri naţionale din judeţul Buzău se circulă cu dificultate.
Din cauza zăpezii, de sâmbătă şi până duminică dimineaţă aproximativ 30 de tamponări şi ieşiri în fara şoselei au fost semnalate Poliţiei Buzău, însă numărul lor ar putea fi mult mai mare. Conform agentului Amalia Vlădescu de la IPJ Buzău, nu toţi şoferii implicaţi în tamponări sau evenimente rutiere soldate doar cu pagube s-au prezentat la Poliţie, unii înţelegându-se pe cale amiabilă.
Probleme din cauza zăpezii sunt şi pe drumurile judeţene, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia fiind oprită pe patru astfel de artere rutiere: DJ 214 A Caragele -Ruşetu, DJ 203 Bălăceanu -Galbenu (Brăila), DJ 102 H Amaru – Căldăruşanca – Glodeanu Siliştea, DJ 203 K Săgeata -Robeasca. De asemenea, din cauza vremii nefavorabile care nu permite intervenţia drumarilor au fost instituite restricţii de trafic şi pe drumurile judeţene DJ 203 I Pogoanele – Scutelnici şi DJ 203 Ziduri -Valea Râmnicului.
Bucureştiul şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Covasna, Sibiu şi Braşov sunt, până duminică noapte, sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt.
Meteorologii au anunţat că până duminică noapte va ninge în toată ţara, mai abundent în jumătatea sudică, iar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …