Saturday , April 20 2024

Tot personalul a fost evacuat de la centrala Fukushima, iar din reactorul 3 iese fum

Tot personalul prezent la centrala nucleară Fukushima, în nord-estul Japoniei, a fost evacuat luni după ce de la reactorul 3 a început să iasă fum, a anunţat operatorul Tokyo Electric Power (TEPCO).

Reactorul 3 ridică cele mai multe probleme deoarece este foarte avariat în urma unei explozii şi este încărcat cu combustibil MOX, un amestec de oxid de uraniu şi plutoniu, ale cărui emisii sunt foarte nocive.

“La ora 15,55 (06,55 GMT) am primit o informaţie, conform căreia un fum gri se observă în dreptul acoperişului reactorului nr. 3. Am ordonat evacuarea lucrătorilor care se aflau în apropierea” obiectivului”, a declarat un responsabil al TEPCO.

Reactorul 3 a fost cel mai grav afectat de seismul de 9 grade urmat de tsunami de la 11 martie: acoperişul clădirii superioare a fost în întregime distrus de săptămâna trecută de o puternică explozie, cauzată de o acumulare de hidrogen ce a urmat operaţiunilor de depresurizare.

Situaţia la reactorul nr. 3 provoacă preocupare, deoarece conţine combustibil MOX, un amestec de oxizi de plutoniu şi uraniu, rezultat al operaţiunii de reciclare, deşeuri considerate mai nocive decât acelea care provin de la combustibilul pe bază de uraniu.

Anterior, premierul japonez, Naoto Kan, apreciase că situaţia la centrala nucleară Fukushima se ameliorează treptat, pompierii şi specialiştii acţionând încontinuu pentru evitarea unui accident major.

Luni, într-o reuniune de urgenţă a cabinetului său, Naoto Kan a anunţat măsuri vizând activitatea de reconstrucţie în nord-estul ţării, zonă devastată de seismul de 9 grade produs la 11 martie.

Fukushima 1 (Fukushima Daiichi) supune guvernul de la Tokyo la o veritabilă probă de foc, din cauza avariilor, exploziilor şi incendiilor înregistrate şi care ameninţă să degenereze în catastrofă nucleară, notează AFP. Militarii şi pompierii depun mari eforturi la şase reactoare ale centralei, pentru a evita supraîncălzirea combustibilului, în timp ce echipele de tehnicieni încearcă să restabilească funcţiile vitale ale obiectivului, în special staţiile de pompare a apei şi sistemul de răcire. (sursa: realitatea.net)

Vezi si

Olaf Scholz: Războiul din Ucraina ar putea continua încă cinci ani

Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai …