Thursday , April 25 2024

Toni Grecu, mărturisire tulburătoare despre cum s-a salvat din incendiul de la „Balș”: În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea

Prin intermediul unui mesaj trimis pe WhatsApp, Toni Grecu, fondatorul grupului „Divertis”, a mărturisit, pentru Stirile PRO TV, cum s-a salvat în timpul incendiului de vineri, în urma căruia au murit șase persoane. În pavilionul 5, în care s-a produs tragedia, era și el internat, de două săptămâni, la al doilea etaj.

„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit”, a povestit actorul.

„Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”.

Toni Grecu a fost transferat la Spitalul Sf. Pantelimon.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …