Tom Gallagher: Iohannis – un alt titan de lemn?

Istoricul și publicistul britanic Tom Gallagher îl critică pe președintele Klaus Iohannis într-un editorial publicat de Revista 22.  
Ascensiunea lui Iohannis spre prim-planul scenei po­litice s-a întâmplat în 2014, pe fondul unei crize de în­credere în sistem la fel de profundă precum cea pe ca­re au simțit-o și germanii față de regimul de la Weimar în 1925. Dacă ar fi avut fa­vo­riți și o uniformă, atitudinea sa teutonică ar putea sugera chiar o imitație conștientă a „titanului de lemn“. În noiembrie anul trecut avea în jur de 1.500.000 de fani pe Facebook, mai mulți decât oricare alt po­litician european important.
Dacă admiratorii lui Iohannis ar avea răb­dare pentru orice comparație cu o per­so­nalitate din lumea germană, ar fi cu Carol de Hohenzollern. El a fost un monarh ex­trem de intervenționist, care și-a lăsat am­prenta asupra tânărului stat român prin mul­tiple inițiative. Regret să spun, dar com­­parația cu Hindenburg rămâne cea mai relevantă, dacă Iohannis nu-și rein­ter­pre­tează rolul. Acest lucru ar presupune să devină din ce în ce mai mult un pre­șe­di­n­te jucător, care împărtășește viziunea sa de viitor cu acei cetățeni care l-au ales, lu­crea­ză cu fermitate pentru a îmbunătăți stan­dardele de comportament în viața pu­blică și promovează măsuri pentru a atr­a­ge oa­meni de mai bună calitate în politică.
Primele semne sugerează că va contesta tră­săturile oligarhice ale vieții politice doar marginal. Pare să fi dezvoltat un com­plex mult prea mare față de fostul pre­șe­dinte, asumând chiar că Traian Băsescu a delegitimizat întregul concept de activism prezidențial. Reacționează lent atunci când parlamentul se mișcă rapid pentru a-l pro­teja pe Dan Șova de lege sau atunci când în­cearcă să împiedice investigarea al­tor fi­guri de elită prin modificarea Codului Pe­nal. Poate că este prost sfătuit de către con­silierii săi, dar chiar el este pre­șe­din­te­le care și-a numit drept consilieri in­di­vizi cu legături dubioase cu oameni de afaceri condamnați pentru corupție sau care au fost acuzați în trecut de utilizare ile­gală de fonduri publice sau care s-au aflat în apropierea unor politicieni con­tro­versați.
A proclamat nevoia de a face o altfel de po­litică, dar în această postură el este cel care trebuie să ofere cel mai bun exemplu, prin nominalizarea unor figuri moderne ca­re vor să consolideze o democrație încă fragilă și să amelioreze calitatea sistemului decizional. Dacă o parte dintre aceste fi­guri sunt bombe cu ceas, al căror trecut se va întoarce să îi bântuie sau care iau decizii lipsite de discernământ, atunci Io­hannis este singurul vinovat pentru pro­pulsarea lor.
Mai mult în Revista 22