Wednesday , April 24 2024

Timisoara: Doi copilasi, unul de 10 zile si altul 3 ani, si o tanara au murit, dupa o dezinsectie in bloc

Trei persoane care locuiesc in acelasi bloc din Timisoara au murit dupa ce in cladire a avut loc o dezinsectie sau o deratizare, momentan nu se stie exact care dintre cele doua.

In weekendul 16-17 noiembrie, mai multi locatari de pe strada Mioritei din Timisoara, numarul 8, au semnalat la 112 ca se simt rau.

De la aceeasi adresa au fost efectuate 15 apeluri incepand de sambata, de la ora 8:00 dimineata.

Prima oara, sambata, medicii de la Ambulanta au fost chemati sa intervina in cazul unui nou-nascut de 10 zile, care prezenta varsaturi si diaree. Bebelusul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului “Louis Turcanu” din Timisoara, insa a intrat in stop cardio-respirator si a murit, potrivit Timis Online.

Apoi, in aceeasi zi, s-a sunat la 112 si pentru un baiat de 3 ani. Micutul a fost dus la spital, insa si el a intrat in stop cardio-respirator si a murit duminica.

Tot sambata, alti doi copii care locuiesc in bloc, dar si patru adulti au avut nevoie de ingrijiri medicale, inclusiv mama copilului de 3 ani. Ea a intrat luni in stop cardio-respirator si a murit. Femeia avea 29 de ani.

“La primul copil, de 10 zile, s-a presupus ca ar fi fost inecat cu lapte. Apoi, un al doilea copil de trei ani a murit si acum si mama acestuia din urma. Nu se stie exact cauza, asteptam rezultatul autopsiei”, a declarat Florin Crisan, purtator de cuvant al Serviciului de Ambulanta Timis, citat de News.ro.

Purtatorul de cuvant al Spitalul de copii “Louis Turcanu”, Mihai Gafencu, a precizat ca alti 3 copii cu simptomele unei intoxicatii sunt internati la spital.

“Sigur este vorba despre o intoxicatie, incercam si noi sa ne dam seama de la ce”, a spus Gafencu pentru Mediafax.

In urma acestor cazuri, medicii spitalului au anuntat Directia de Sanatate Publica (DSP) si Politia, care au si deschis, fiecare, cate o ancheta.

“A decedat pacienta de pe strada Mioritei. Colegii au aflat ca si copilul pacientei a decedat. Prin urmare, au anuntat Directia de Sanatate Publica si Politia, dat fiind faptul ca au fost mai multe decese, intr-o perioada scurta, la aceeasi adresa”, a declarat doctorul Mihai Grecu, seful UPU a Spitalului Judetean Timisoara, pentru Timis Online.

Medicii de pe ambulantele care au raspuns la apelurile de urgenta spun ca toti pacientii au prezentat greturi, varsaturi si cefalee.

Despre acest caz neobisnuit, seful DSU, Raed Arafat a precizat ca toate persoanele care locuiesc in blocul respectiv sunt in prezent transportate la spital pentru investigatii suplimentare.

“Acum se face evacuarea celor care se afla in bloc, pentru investigatii. Vom vedea cum s-a ajuns in aceasta situatie, ce contacte au avut, vom vedea rezultatele ce vor veni de la colegii care investigheaza zona”, a declarat Arafat intr-o interventie telefonica la Antena3.

Arafat nu poate confirma ca de vina pentru aceasta situatie este o deratizare sau dezinsectie, pana nu se fac analize la fata locului, pentru a determina ce substanta a fost folosita la operatiune.

“Deratizarea…nu stiu daca e confirmat acest lucru. Nu vrem sa speculam pana nu avem concluziile din partea Comitetului pentru Situatii de Urgenta. Sa vedem daca a fost facut asa ceva, este una dintre ipoteze, dar nu putem specula.

Suntem in legatura si cu colegii de la Ministerul Sanatatii. Sa vedem daca a fost o deratizare, dezinsectie, cu ce s-a facut. Sa vedem daca exista risc pentru cei din bloc. Oricum, mai multe vor comunica colegii de la Prefectura”, a completat el.

Precizam ca la Institutia Prefectului Timis are loc un Comitet Judetean pentru Situatii de Urgenta tocmai pe marginea acestui caz.

Ulterior, intr-o interventie la Digi24, Arafat a mai spus: “Toti (victimele – n .red.) provin de la un singur bloc, de asta s-a tras alarma. IGSU a trimis echipe de cautare, care sa faca investigare daca exista substante toxice care pot fi la baza acestor imbolnaviri. Este intrunit comitatul pentru situatii de urgenta.

Alta decizie care s-a luat: a fost transportat un numar de locatari catre UPU pentru investigare. Noi acum asteptam concluziile de la comitet, trebuie sa vedem exact ce s-a intamplat, daca s-a facut ceva in bloc, o deratizare, dar la aceste aspecte lucreaza comitetul”.

Intrebat daca luni au mai existat apeluri de urgenta care sa semnaleze astfel de stari de rau, Raed Arafat a spus ca nu stie.

“Nu pot sa speculez, este posibil sa nu mai fie un risc mare acum, cum a fost acum doua zile. Dar nu vreau sa speculez”, a completat seful DSU.

Intrebat cati oameni au fost afectati, Arafat a spus ca asteapta sa primeasca mai multe date, insa doua microbuze si o ambulanta cu locatari ai blocului au fost trimise la spital, pentru investigatii, “ceea ce inseamna ca vorbim de aproximativ 30-35 de persoane”.

ziare.com

Vezi si

HotNews: Banii big farma ajung la societatea medicală condusă de ministrul Rafila prin firma unui fost șef al spitalului SRI

O investigație HotNews prezintă mecanismul prin care, printr-un intermediar,  companiile de medicamente dau bani sub …