Tuesday , March 19 2024

The Guardian: Un document guvernamental spune că pandemia ar putea ține până în primavara lui 2021

Un document al Serviciului Public de Sănătate al Marii Britanii, descoperit de The Guardian, arată că specialiștii englezi se așteaptă ca îmbolnăvirile cu coronavirus să dureze până în primăvara anului 2021.

Conform sursei citate, epidemia de coronavirus din UK va dura până la următoarea primăvară din 2021 și ar putea avea ca efect spitalizarea a aproximativ 7,9 milioane de oameni.

Documentul secret mai arată că șefii din sănătatea britanică sunt pegătiți să se confrunte cu coronavirusul pentru următoarele 12 luni, iar până la 80 % din populație să fie infectată.

”Când publicul va auzi că va dura până la 12 luni, oamenii vor fi foarte supărați și vor fi cam îngrijorați”, spune Paul Hunter, profesor de medicină la University of East Anglia.

”Un an este total plauzibil. Însă acest lucru nu va fi apreciat sau înțeles”, mai spune Hunter, care este și expert în epidemiologie.

Premierul britanic, Boris Johnson, le va cere tuturor persoanelor de peste 70 de ani să rămână în izolare strictă acasă sau în casele de îngrijire timp de patru luni, ca parte a noilor măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, scria sâmbătă express.co.uk, citând postul de televiziune ITV, potrivit Agerpres.

Guvernul urmează să mobilizeze eforturi ca ”în timp de război” în următoarele 5 până la 20 de zile, între care planuri de izolare a persoanelor în vârstă timp de patru luni. Alte măsuri planificate au inclus rechiziţionarea forţată a hotelurilor, spitalelor private şi a altor clădiri pentru a fi folosite ca spitale temporare.

Pub-urile, restaurantele şi barurile ar putea fi, de asemenea, obligate să se închidă. Vor fi închise şi instituţiile de învăţământ din Marea Britanie.

 

Vezi si

Un polițist de 39 de ani din Roman s-a sinucis acasă cu arma din dotare

Un poliţist în vârstă de 39 de ani de la Biroul Rutier Roman s-a sinucis, …