Wednesday , April 24 2024

Tensiuni în USL: PSD şi PNL se ameninţă reciproc cu ruperea protocolului pe Capitală

Protocolul pe care USL l-a încheiat la nivelul Capitalei se află pe muchie de cuţit, după ce PSD şi PNL au început să se ameninţe reciproc din cauza unor probleme la candidatura pe sectorul 6, spun surse din Opoziţie, citate de Hotnews.
Liderul PSD Victor Ponta a declarat că protocolul USL la nivelul Capitalei nu presupune ca partidele uniunii să aibă candidaţi comuni la toate sectoarele, ci unul singur la nivelul întregului oraş. În acest sens, social-democratul a precizat că nu este exclus ca PNL, PSD şi PC să aibă candidaţi separaţi pe listele de la sectoare, dar că el personal nu îşi doreşte acest lucru.
“Eu personal nu-mi doresc să avem candidaţi separaţi. Susţin orice variantă bună la toate localităţile din România. Varianta cea mai bună să câştige”, a declarat Ponta.
“Situatia este destul de tensionata. Se discuta in interiorul USL despre candidaturi separate pe Bucuresti. Liberalii au amenintat ca merg separat pe Bucuresti, in timp ce social democratii vor doar candidati separati pe sectorul 6. au declarat pentru Hotnews.ro surse USL.
O a doua problemă pe care Opoziţia o întâmpină la nivelul Capitalei este lista de consilieri. În timp ce pesediştii doresc paritate, liberalii refuză acest lucru, invocând sondajele de opinie, potrivit cărora PNL are un scor dublu faţă de PSD.
De asemenea, potrivit surselor citate, social democratii le-au replicat partenerilor de Uniune că la nivel naţional PSD este mult peste PNL şi că pretentiile lor sunt indeptăţite pentru o impartire echitabila la Bucuresti.
“Inca nu s-a luat o decizie insa situatia este foarte complicata. Daca spargem USL pe Bucuresti riscam sa dam un semnal prost in tara si, mai mult de atat, riscam sa-l pierdem pe Sorin Oprescu”, au mai spus sursele citate.
Preşedintele PSD a precizat că el nu doreşte candidaţi separaţi ai USL la Sectorul 6 şi că îşi doreşte să câştige cel care are cele mai multe şanse, acesta fiind potrivit sondajelor Ştefan Florescu.
Ponta a glumit de altfel atunci când a fost întrebat dacă se rupe protocolul USL la Capitală: “Se distruge (protocolul – n.r.), gata, e distrus. N-aţi auzit de la Lăzăroiu chestia asta de un an şi jumătate? Ştiţi cum? Suntem ca în bancurile acelea: eu dacă vă întreb tot nu mă credeţi, aşa că spun ce vreţi dumneavoastră”.
“Mai spun o dată: noi avem foarte clar în acord că la Bucureşti susţinem un candidat comun şi acela este Sorin Oprescu. Avem un candidat comun, domnul Oprescu. Avem listă comună. Din punctul meu de vedere, îmi doresc să avem candidaţi comuni la toate sectoarele. Protocolul nu ne obligă să avem candidaţi comuni decât la judeţ şi municipii reşedinţă de judeţ. Nu ne obligă şi mai jos”, a mai spus Ponta.
USL si-a nominalizat candidati pe patru sectoare din sase. Astfel la sectorul 1 este candidat Andrei Chiliman, la sectorul 3 – Robert Negoita, la sectorul 4 – Cristian Popescu Piedone  si la sectorul 5 – Marian Vanghelie. Potrivit surselor citate PSD calculeaza ca daca renunta la sectorul 6, dupa alegeri  in Bucuresti ar avea un singur primar castigator in persoana lui Marian Vanghelie in timp ce PNL ar detine doua primarii sectorul 1-Andrei Chilman si sectorul 6 Rares Manescu iar PC  o primarie la sectorul 4-Cristian Popescu Piedone.
De asemenea, PSD se teme ca nici pe Marian Vanghelie nu se pot baza si il suspecteaza ca ar putea parasi  partidul dupa ce va castiga un nou mandat la sectorul 5.
Situaţia critică din interiorul USL a fost generată în principal de renunţarea Ecaterinei Andronescu de a candida la sectorul 6. Andronescu era un candidat eleigibil, cotat cu sanse mari de a castiga primaria de sector si initial PNL acceptase ca nominalizarea apartine PSD. Refuzul acesteia i-a determinat pe liberali sa revendice nominalizarea argumentand a Rares Manescu este candidatul cel mai bine cotat in sondaje dupa Andronescu.
Liderii USL intentioneaza sa transeze situatia candidaturilor pe Bucuresti pana la sfarsitul saptamanii. (realitatea.net)

Vezi si

HotNews: Banii big farma ajung la societatea medicală condusă de ministrul Rafila prin firma unui fost șef al spitalului SRI

O investigație HotNews prezintă mecanismul prin care, printr-un intermediar,  companiile de medicamente dau bani sub …