Ministrul Sănătăţii, despre reluarea slujbelor în interiorul bisericilor: Nu mai devreme de 1 iulie

reportersite
12 iunie 2020, 14:54

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor în prezenţa credincioşilor nu va fi posibilă mai devreme de 1 iulie, urmând ca decizia să fie luată în funcţie de evoluţia cazurilor de COVID-19, relateaza Agerpres.

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a aprobat mai multe testari coronavirus
„Evaluarea şi evoluţia zilnică pe care o vom face în următoarea perioadă ne va da şi momentul în care se va produce acest lucru. De pe 15 (iunie – n.r.), încă nu. Încă avem o rată de transmitere în comunitate. Ieri am avut 237 de cazuri noi. Încă avem în jur de 150 de cazuri la Terapie Intensivă, încă avem peste 4.000 de cazuri active în societate, iar adresabilitatea a crescut din ce în ce mai mult la Unităţile de Primire Urgenţă în ultima perioadă. În măsura în care în perioada 15 iunie – 1 iulie vom vedea că avem o evoluţie favorabilă, scăderea numărului de cazuri, dar mai ales transmiterea în comunitate în măsură scăzută, atunci putem decide”, a afirmat ministrul Sănătăţii.



Nelu Tătaru a subliniat că totuşi nu se va întâmpla acest lucru mai devreme de 1 iulie, „atâta timp cât nu avem obiectivată într-adevăr o scădere a transmiterii”. (Agerpres)