Wednesday , April 7 2021

Tăriceanu, trimis în judecată în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari, a informat, miercuri, DNA.

Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Călin Popescu Tăriceanu, la data faptei prim-ministru, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au precizat notat:

“În calitatea menționată, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.

Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).

Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de menținere a sechestrului asupra bunurilor.

Fostul șef al Senatului spunea la jumătatea lunii ianuarie, după ce a aflat calitatea de suspect, că dosarul “pleacă de la premise false”.

“Ceea ce vreau să precizez e că acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante și anume că în perioada în care am condus Guvernul, a emis o serie de HG care să favoriozeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă așa, din pixul lui, hotărâri de Guvern. Ele parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal. Toată construcția făcută de procurori este pe o baza falsă”, a spus Tăriceanu la ieșirea de la DNA.

Dosarul este unul mai vechi, faptele fiind din urmă cu 14 ani. În urmă cu doi ani DNA a cerut avizul Senatului pentru umărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, însă atunci solicitarea a fost respinsă.

Vezi si

Guvernul va prelungi joi starea de alertă. Cîţu: vom decide şi cu privire la Paştele ortodox

Guvernul va aproba joi prelungirea stării de alertă, în cadrul hotărârii care va fi adoptată …

One comment

  1. se ascundea de autoritati sub imunitatea primita de la PSD si striga ca e nevinovat. Acum are prilejul sa demonstreze asta