Thursday , March 28 2024

Tabloidul "The Sun" si-a schimbat azi numele in "The Son", la nasterea bebelusului regal

the sun-the son

Cotidianul britanic de mare tiraj The Sun şi-a schimbat marţi titlul în… The Son, pentru a saluta naşterea ”bebeluşului regal”, primul copil al Prinţului William şi a soţiei sale, Kate, al treilea în ordinea succesorală la Tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Restul presei londoneze a marcat evenimentul prin ediţii speciale, Daily Telegraph, Daily Star şi Daily Express având pe prima pagină un impozant ”It’s a Boy”, împreună cu fotografia noii mămici, potrivit Agerpres.
Times scrie că Regatul Unit şi Commonwealth-ul se vor bucura şi vor fi mândri de naşterea bebeluşului regal, cotidianul fiind unul dintre numeroasele ziare care s-au întrecut în sfaturi pentru viitorul moştenitor.
“Monarhia noastră este ceea ce noi avem în comun şi ceea ce ne deosebeşte de alte ţări mai puţin norocoase în tradiţiile lor şi care se simt mai puţin bine cu istoria lor. De aceea, acesta este un eveniment naţional”, scrie ziarul în editorialul său.
“Afecţiunea noastră pentru monarhie nu este necondiţionată, dar, dacă ea este recompensată cu mândrie, datorie şi o notă de umor, atunci ea este aproape fără limită”, afirmă Times, în opinia căruia ”copilul va avea multe de învăţat de la străbunica sa”, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Cotidianul de centru-stânga The Guardian avertizează însă în editorialul său: ”Felicitări şi toate urările noastre. Un nou bebeluş este ceva minunat, dar steaua sa nu este atât de bună. Bebeluşul Cambridge nu va moşteni Tronul decât după cel puţin 50 de ani. Chiar dacă domnia tatălui său şi a bunicului său sunt exemplare, chiar dacă comportamentul său se adevereşte impecabil, Regatul Unit în 2065 va fi un stat care va avea la conducerea sa un individ al cărui loc a fost decis prin naştere ? ”.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …