Thursday , April 25 2024

Sute de angajati au reluat protestele la Oltchim

Sute de muncitori au ieşit încă de la primele ore ale dimineţii de miercuri pe platforma combinatului Oltchim, din Râmnicu Vâlcea. Angajaţii şi-au pierdut încrederea şi au ajuns la capătul răbdării, iar mulţi dintre ei nu mai nici bani pentru a merge la muncă.
Peste 500 de muncitori s-au strâns încă de la primele ore ale dimineţii pe platforma combinatului Oltchim, pentru a protesta faţă de neplata salariilor, dar numărul manifestanţilor se aşteaptă să ajungă la peste 1.000 până la prânz.
Nemulţumirea a ajuns la cote maxime, iar oamenii nu mai au încredere în promisiunile făcute de guvernanţi. Problema lor cea mai gravă este că nu şi-au primit salariile pe luna august, deşi au primit promisiuni ferme că acest lucru se va întâmpla. O parte dintre muncirori vor mai lucra până joi, la revizia anuală a instalaţiilor, însă de joi ei nu vor mai avea practic ce să facă. Producţia este oprită, iar curentul electric este tăiat.
Protestarilor de la Oltchim li s-au alăturat 300 de muncitori din Argeş, de la Arpechim, divizia de petrochimie, care asigură materia primă pentru Oltchim.
Protestele de la Oltchim au fost reluate după opt zile, în care oamenii au aşteptat ca Guvernul să îşi respecte angajamentele.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …