Friday , April 19 2024

Superimunitatea parlamentarilor, eliminata din lege in comisii, la cererea CCR

Comisiile Juridice din Camera Deputaţilor şi din Senat şi Comisia specială pentru Statutul parlamentarilor, reunite, luni, în şedinţă comună, au eliminat din textul Statutului parlamentarilor cele două articole declarate neconstituţionale de către CCR.
   
Raportul întocmit de cele trei Comisii, cu modificările operate, respectiv de eliminare a articolelor declarate neconstituţionale, va fi supus aprobării plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, care se va reuni în sesiune extraordinară, luni, începând cu ora 15.00. Astfel, Comisiile Juridice din Camera Deputaţilor şi din Senat şi Comisia specială pentru Statutul parlamentarilor au decis eliminarea următoarelor articole din Statutul parlamentarilor:
Articolul 24, indice 1, privind “Reţinerea în caz de infracţiune flagrantă”, care avea următorul cuprins: “(1) În caz de infracţiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei din care deputatul sau senatorul face parte asupra reţinerii sau percheziţiei. În cazul în care Camera Constată că nu există temei pentru reţinere va dispune, imediat, prin hotărâre, revocarea acestei măsuri, cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea de revocare a reţinerii se execută de îndată de către ministrul Justiţieişi va fi comunicată şi CSM. (2) Dacă Parlamentul nu este în sesiune, Camera din care face parte deputatul sau senatorul în cauză va fi convocată de urgenţă de către preşedintele acesteia. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător”.
Articolul 24, indice 2, privind “Procedura în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator”, care avea următorul cuprins:
“(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Acsaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exerciatrea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul art. 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.
(2)Preşedintele Camerei sesizate prezintă Biroului permanent cererea, iar acesta sesizează comisia care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea, pentru întocmirea unui raport, stabilind şi un termen pentru depunerea acestuia, care nu poate fi mai mare de 20 de zile.
(3)Comisia solicită audierea deputatului sau senatorului respectiv, iar în cazul în care acesta refuză să se prezinte, aceasta se consemnează în raportul comisiei.
(4)Raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.
(5)Hotărârea privind aprobarea cererii de începere a urmăririi penale se supune spre dezbatere şi adoptarea plenului respectivei Camere în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Acesta se adoptă cu respectarea prevederilor art 67 şi ale art 76 alin (2) din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile.
(6)Hotărârea privind aprobarea cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are ş calitatea de deputat sau de senator se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiş şi Justiţie şi Preşedintelui României, de către preşedintele Camerei respective.
(7)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi foştilor membri ai Guvernului care au calitatea de deputat sau de senator pentru faptele săvârşite în calitate de membru al Guvernului”
În condiţiile în care aceste două articole vor fi eliminate din textul de lege, prevederile din actualul Statut privind imunitatea se vor menţine.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate, luni, de la ora 15:00, în sesiune extraordinară, în şedinţă de plen comun, pentru a pune în acord Statutul parlamentarilor cu decizia Curţii Constituţionale prin care unele articole ale legii au fost declarate neconstituţionale.
Parlamentul a anunţat oficial că luni, la ora 14:00, va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite. De asemenea, preşedinţii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, au semnat, pe 27 iunie, o decizie prin care Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate în şedinţă de plen comun, în sesiune extraordinară, pe 1 iulie 2013, de la ora 15:00 până la finalizarea dezbaterilor şi a votului asupra reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …