Thursday , April 18 2024

Suceava, sub cod galben de ninsori

cod ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat vineri avertizarea cod galben. Potrivit meteorologilor, vremea se răceşte în toată ţara şi vor cădea precipitaţii. În Moldova şi zona Carpaţilor Orientali sunt aşteptate lapoviţă şi ninsori. Tot vineri, meteorologii au emis, de asemenea, avertizări nowcasting de vânt.
Vremea se răceşte în toată ţara. Meteorologii au actualizat avertizarea cod galben de ploi, vijelii, iar la munte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
În intervalul 24 octombrie, ora 10.00 – 24 octombrie, ora 23.00, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali vremea va continua să se răcească, vor fi precipitaţii mixte şi se vor cumula cantităţi care vor depăşi izolat 15 l/mp. Temporar, în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, precum şi în zona de munte a judeţului Bacău vor predomina ninsorile.
Până spre sfârşitul zilei de sâmbătă, 25 octombrie, în regiunile sud-estice şi pe crestele montane vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 – 60 km/h.
Până spre sfârşitul zilei de sâmbătă, 25 octombrie, în regiunile sud-estice şi pe crestele montane vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 – 60 km/h, informează meteorologii.
Aceştia estimează că ninsorile din zona Moldovei ar fi trebuit să apară la începutul sau mijlocul lunii noiembrie iar aceste prime ninsori nu se vor depune, solul fiind cald. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 octombrie, se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, cele mai mici ajungând, în Moldova şi depresiunile din Transilvania, la -12 şi la -14 grade în timpul nopţii.
 
 

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …