Thursday , April 25 2024

Străinii se pot înrola în armata rusă. Care este singura condiţie impusă de Vladimir Putin

armata rusa

Preşedintele Vladimir Putin a emis un decret care le permite străinilor să se înroleze în armata rusă pentru cel puţin cinci ani, însă experţii de la Moscova susţin că această dispoziţie nu are legătură cu criza din Ucraina.
Singura condiţie impusă cetăţenilor străini care vor să se înroleze este să vorbească limba rusă, prin urmare sunt aşteptaţi mulţi recruţi din fostele republici sovietice din Asia Centrală, relatează BBC News Online.
Voluntari străini, inclusiv ruşi, luptă deja în Ucraina, însă Moscova dezminte că trimite trupe în această ţară. Guvernul de la Kiev şi Occidentul afirmă că Rusia a trimis arme grele şi trupe antrenate pentru a ajuta separatiştii din estul Ucrainei.
Decretul face parte din demersurile făcute în vederea profesionalizării forţelor armate ruse, afirmă analistul militar al BBC, dar are implicaţii diplomatice pentru relaţiile Moscovei cu fostele republici sovietice.
Experţii militari rus Pavel Felghengauer şi Aleksander Golţ au declarat pentru BBC că noul decret va legaliza o situaţie care există deja de câţiva ani în zonele în care trupele ruse sunt mobilizate dincolo de graniţele ţării. Acesta va uşura misiunea forţelor ruse de a recruta localnici în Asia Centrală, Caucaz şi Transnistria, explică ei.
“Anterior li se cerea să aibă cetăţenie rusă sau un document care să le ofere drepturi cetăţeneşti dar acum se pot înrola şi fără să aibă cetăţenie rusă”, a afirmat Felghengauer.
Potrivit lui Golţ, armata rusă numără deja 300 de străini. El susţine însă că Rusia nu intenţionează să creeze o “legiune străine” de tip francez. Pentru cei mai mulţi însă, salariul lunar de 30.000 de ruble (400 de euro) ar putea reprezenta un impuls pentru a se alătura armatei ruse, la fel ca şi perspectiva obţinerii cetăţeniei ruse, a adăugat el.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …