Friday , March 29 2024

Stelian Tanase, directorul interimar al TVR, se afla internat la terapie intensiva. A suferit un infarct

stelian-tanase

Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a suferit un infarct sâmbătă seară, iar în prezent este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Fundeni din Bucureşti.
Starea lui Stelian Tănase este stabilă şi luni va fi scos de la terapie intensivă, potrivit tvr.ro.
Surse apropiate familiei au declarat pentru MEDIAFAX că Stelian Tănase, în vârstă de 62 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale constând în montarea unui stent.
Potrivit aceloraşi surse, medicii sunt optimişti în privinţa stării de sănătate a lui Stelian Tănase.
Săptămâna trecută, Stelian Tănase urma să primească votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR, însă votul a fost amânat din lipsă de cvorum.
Stelian Tănase- scriitor, politolog, scenarist, regizor şi realizator TV – a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.
Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
 
 

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …