Saturday , April 20 2024

Statutul parlamentarilor a fost adoptat. Deciziile ANI, contestate în 45 de zile

Parlamentarii incompatibili îşi vor pierde mandatele dacă, în termen de 45 de zile, nu vor contesta decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. Este una dintre cele mai interesante modificări aduse statutului parlamentarilor, adoptat, miercuri, de plenul celor două camere.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, cu 298 de voturi “pentru”, 101 voturi “împotrivă” şi 36 de abţineri, Raportul la cererea de reeaxaminarea şefului statului, Traian Băsescu, la Statutul parlamentarilor, în ultima formă a acestuia, stabilită de Comisia de Statut.
Comisia parlamentară pentru statutul senatorilor şi deputaţilor a operat, miercuri, modificările propuse la raportul iniţial asupra Statutului parlamentarilor, fiind majorat termenul în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate, de la 15 la 45 de zile.
Potrivit MEDIAFAX, această modificare a fost votată în plen cu 294 de voturi “pentru”, 101 voturi “împotrivă” şi 16 abţineri.
PDL s-a opus adoptării acestei modificări, senatorul Cristian Rădulescu precizând că astfel se introduce un termen de 45 de zile, care face o diferenţă faţă de termenul de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă pentru toţi cetăţenii şi creează o diferenţiere între parlamentari şi ceilalţi cetăţeni.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …