Friday , March 29 2024

Statul Islamic ameninta: Vrea sa creeze un califat in Balcani, impotriva Europei crestine

SI

Presa sarba si bosniaca a difuzat, vineri, o inregistrare video atribuita gruparii jihadiste Statul Islamic, in care aceasta ameninta ca vrea sa creeze un “califat” in Balcani, de unde sa deschida un nou front impotriva Europei crestine.
“Otraviti necredinciosii, ucideti-i, aruncati-le in aer casele si masinile”, este unul dintre mesajele ce se regasesc in filmul de propaganda “Onoarea sta in jihadul” Statul Islamic. In inregistrarea video apar si mai multi combatanti proveniti din statele balcanice cu populatie majoritar musulmana, Albania si Bosnia-Hertegovina, precum si din Kosovo, transmite EFE.
Se evidentiaza mesajul care cheama la “inlaturarea guvernului tradator din Bosnia-Hertegovina, crearea unui califat in Balcani si cucerirea Europei crestine”. Jihadistii mentioneaza de asemenea ca in Balcani au avut loc numeroase lupte de-a lungul secolelor, iar acum aceasta regiune a devenit pentru ei un nou front si un scut impotriva ‘cruciatilor’ din Europa.
Este cunoscut faptul ca in randul combatantilor jihadisti din Siria si Irak se regasesc si numerosi albanezi, bosniaci si kosovari de confesiune musulmana.
Agentia EFE noteaza ca nucleele de populatie musulmana din Bosnia, Albania si Kosovo sunt o mostenire a secolelor de ocupatie otomana, dar adauga faptul ca putini dintre musulmanii din Balcani urmeaza curentele ultraconservatoare impulsionate din tari precum Arabia Saudita, desi in ultimele decenii a sporit influenta acestora in zona.
In Bosnia-Hertegovina au avut loc in ultimii 20 de ani circa zece atentate comise de indivizi asociati gruparilor islamiste radicale.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …