Friday , April 19 2024

Stare de urgenta. Iohannis: Se plafonează prețurile medicamentelor, alimentelor de stricta necesitate, carburanților și utilităților

Președintele Klaus Iohannis a instituit luni starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile, prima dintre măsurile anunțate fiind închiderea tuturor școlilor, atât în sistemul preuniversitar, cât și în cel universitar.

De asemenea, șeful statului a anunțat că vor fi înghețate prețirile la medicamente, carburanți și utilități, iar instanțele vor lucra doar în caz de urgență deosebită.

Principalele declarații ale președintelui:

Incepând de azi se instituite starea de urgență pe tot teritoriul României pentru 30 de zile
Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale

Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor. Activitatea se suspendă pe perioada stării de urgență în preuniversitar și universitar. Salut eforturilor cadrelor didactice
Foarte important e să limităm povara financiară asupra cetățenilor. Astfel, pe perioada stăriid e urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, servicii de utilitate publică, gaze, carburanți, electricitate în limita prețului mediu din ultimele trei luni, și la alimente
Serviciile medicale pentru tratarea cazurile de coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se susțin din buget
Angajatorii și angajații afectați de efectele crizei vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale
Angajații și familiile din sectoarele economice afectate vor beneficia de protecție socială
Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea de zile libere părinților nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, penitenciare, sanitar și altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii au dreptul la o majorare a salariului potrivit legii 19 din 2020
Tot în sprijinul angajaților și angajatorilor se introduce posibilitatea ca în companii și instituții, unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în telemuncă
Nu mai e necesar drumul la sediul instituțiiloor pentru beneficii sociale, cererile pot fi depuse electronic
Un capitol important e despre măsurile în domeniul sanitar. Am dispus ca în structurile MAI, sanitare, asistență socială să se poată angaja fără concurs personalul necesar
Am dispus asigurarea sumelor necesare la Ministerul Sănătății pentru achizitionarea directă a materialelor și medicamentelor necesare
Am simplificat procedurile de decontare a banilor în sistemul sanitar
În economie, guvernul poate lua măsuri de sprijin și va va anunța curând pachetul de soluții pregătit. Producția și întreaga economie treubie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei
Se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică
Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către ITM, cu câteva excepții
Efecte în justiție: activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgență deosebită. Lista se stabiliește de conducerea ÎCCJ și conducerile Curților de Apel
Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la lata sau chiar în aceeași zi
Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu, se regăsesc în decretul emis azi și care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial
Transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare. Vă mulțumesc tuturor și vă suntem recunoscători
Prin acest decret am luat toate măsurile pentru protejarea personalului sanitar
Sunt hotărât ca împreună cu guvenrul orban să luăm cele mai drastice măsuri pentru a proteja viața cetățenilor. Dar ele treubie urmate de oameni
Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați regulile, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare, aveți grijă de cei apropiați, păstrați igiena mâinilor
Oricât de greu ar părea, păstrați distanța socială
Măsurile care au funcționat până acum au fost cele severe, de distanțare socială. Combaterea transmiterii infecțiilor presupune efort susținut, acțiune rapidă
Starea de urgență permite autorităților să adopte gradual sau rapid măsuri precum închiderea punctelor de trecere a frontierei, închiderea restaurantelor.
Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, aeriană, maritimă, dacă se impune
Ca măsură cu aplicabilitate graduală, însemnând numai când e necesar, e identificarea și rechiziționarea de stocuri și unități de producție a echipamenteleor, medicamentelor necesare pentru combaterea epidemiei
Măsurile vor avea un caracter temporar,d ar sunt necesare acum pentru a prevnei un rău mult mai mare în viitor
Tot ce facem în această perioadă se subsumează obiectivului primordial: limitarea transmiterii infecției
Eu voi rămâne foarte implicat și voi verifica personal cu se aplică măsurile din decret, la fiecare minister și autoritate în parte
Națiunea noastră trece prin momente dificile. Dar suntem români, popor supus de istorie unor momente cumplite. Le-am depășit pe toate cu bine. Azi nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale. Efortul intenrațional e uriaș, ne coordonăm cu partenerii din UE
Dragi români, vă doresc multă sănătate

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …