Thursday , April 25 2024

Sorin Rosca Stanescu ii raspunde lui Traian Basescu

srs

Într-un comunicat de presă, Sorin Roșca Stănescu a comentat faptul că Parchetul Înaltei Curţi a stabilit că documentele pe care le-a prezentat sunt false și a răspuns acuzațiilor lui Traian Băsescu legate de cele două sume de bani care i-au intrat într-un cont în anul 2004.
 
Reproducem integral comunicatul de presă al senatorului Sorin Roșca Stănescu:
“Ce poate sa faca un senator al Romaniei atunci cand este sesizat ca la Parchetul General este depusa, din luna martie, o plangere penala incendiara? Care, cu subiect si predicat, arata ca o alianta politica a incasat ilegal 7 milioane de USD. Iar aceasta plangere este semnata, nu de o persoana oarecare, nu de un ONG oarecare, ci de Fundatia pentru Apararea Cetatenilor impotriva Abuzurilor Statului, care s-a facut cunoscuta, in ultimii ani, prin numeroase interventii publice, extrem de pertinente. Ce ar putea face acelasi senator dupa ce, la inceputul lunii octombrie, rosteste o declaratie politica de la tribuna Parlamentului pe aceeasi tema, solicitand organelor in drept sa investigheze cazul. Declaratie care a aparut in Monitorul Oficial al Romaniei. Ce ar putea face acelasi senator vazand ca, in ciuda acestor demersuri, institutiile statului si, in primul rand, Parchetul General nu dau niciun raspuns. Mai mult chiar, din discutiile cu reprezentantii FACIAS, a rezultat ca niciunul dintre acestia nu a fost invitat la Parchet pentru a oferi detalii.
Este vorba, in definitiv, de o prima verificare, extrem de sumara. Au intrat sau nu au intrat bani in contul Aliantei D.A. in toamna anului 2004? Pentru un procuror dureaza cateva minute sa sesizeze Oficiul pentru Prevenirea Spalarii Banilor. Pentru Oficiu dureaza cateva minute sa se informeze. Si apoi, daca informatiile si documentele prezentate in plangerea penala sunt false, acest fapt este comunicat si consemnat ca atare. Chestiunea putea fi lamurita in luna martie a acestui an. Sau macar dupa declaratia mea politica, facuta in urma cu mai bine de o luna.
Ce altceva ar mai putea face un senator, aflat intr-o asemenea situatie si incercand sa afle adevarul, decat sa forteze lucrurile, facand publice respectivele documente. Despre care nu avea niciun fel de banuiala ca ar fi false.
Si care este raspunderea senatorului care, in interes public, in incercarea de a afla adevarul si de a obtine un raspuns de la institutiile statului, a facut cunoscute documente aflate intr-un dosar penal? Pe care nu le-a sustras.
Cat priveste alegatiile presedintelui Romaniei, Traian Basescu, vizand faptul ca as fi beneficiat, de la aceeasi firma care ar fi facut viramentele in contul Aliante D.A., la randul meu de doua sume de bani, raspunsul este simplu de dat. Si a fost deja investigat. Da, am beneficiat de doua sume de bani in schimbul vanzarii actiunilor pe care le aveam la trustul de presa Ziua. Iar in prima parte a anului 2004, cand s-a facut aceasta tranzactie perfect legala, Banca Nationala a Romaniei a aprobat operatiunile financiare in baza unui dosar pe care expertii institutiei l-au studiat.
SENATOR
SORIN ROSCA STANESCU”

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …