Friday , March 29 2024

Sorin Cîmpeanu: La gimnaziu să nu se mai acorde note la discipline precum muzica, desen, educație fizică, ci calificative cu admis/respins

  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că elevii nu trebuie demotivați prin „exagerarea importanței acordate acestor festivități de premiere”: „Nu trebuie să aducem competiția la vârste fragede”. El propune ca în gimnaziu anumite discipline, ca desen sau sport, să fie notate cu calificative.

„Festivitățile de premiere sunt un aspect tradițional în sistemul de învățământ românesc, sunt un aspect la care foarte mulți dintre părinți țin și foarte mulți dintre profesori țin. Pe de altă parte, avem competiția care trebuie încurajată. Având în vedere că principalele obiective ale proiectului România Educată sunt încurajarea performanței, care se obține doar prin competiție, dar pe de altă parte, la fel de important, susținerea echității, accesului egal la o educație de calitate, trebuie îmbinate aceste lucruri. Nu trebuie să aducem competiția la vârste foarte fragede. Nu trebuie să demotivăm elevii prin exagerarea importanței acordate acestor festivități de premiere”, spune Sorin Cîmpeanu.

El spune că una dintre soluții pentru „diminuarea goanei pentru note, prezentă din păcate mult prea mult în școala românească” poate fi renunțarea în ginmaziu la note la anumite discipline, precum sport, muzică sau desen, ci calificative admis sau respins.

„Dând calificative admis/respins, o mare parte din această competiție, care nu este din spectrul competițiilor benefice, ar putea fi eliminată. Este o provocare pe care o lansez public. (…) Să premiem competența și să renunțăm la a mai pune accentul exagerat pe evaluarea și pe premierea conținutului și asta se va întâmpla, dar pentru asta e nevoie de profesori”, conchide ministrul Educației. (Mediafax)

Vezi si

Ministerul Apărării confirmă că o „posibilă dronă” a căzut pe Insula Mare a Brăilei. Pe teren s-a format un crater de 4 metri

Ministerul Apărării Naționale a confirmat, vineri, că în seara zilei precedente în Insula Mare a …