Thursday , April 18 2024

Sorin Blejnar, şeful ANAF, ar fi anchetat de DNA în dosarul şpăgii din vămi

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, ar fi anchetat de DNA în dosarul şpăgii din vămi. De asemenea, nume importante din Poliţia de Frontieră , inclusiv şeful instituţiei, chestorul Ioan Buda, şi din Vamă  sunt anchetate de DNA în legătură cu faptele de corupţie din vămi, conform pressalert.ro.
Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cercetărilor faţă de aceştia, conform rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată lotul Moraviţa 2. Plecând de la denunţul formulat de Oprea Claudiu în 21 aprilie a.c., procurorii DNA au constatat că “afirmaţiile denunţătorului care se referă la corupţia de la nivelul conducerii Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi la un sistem piramidal de colectare şi redistribuire a banilor primiţi cu titlu de mită au un caracter general, impunându-se verificarea acestora pentru a se stabili în detaliu împrejurările comiterii acestor infracţiuni şi a se identifica probele ce susţin astfel de acuzaţii.
În consecinţă se va dispune disjungerea materialului de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări faţă de numiţii Avram Florin, Turda Vasile  şi Ioan Buda sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită”.
Având în vedere declaraţiile care au fost date de inculpaţi în faţa procurorilor DNA, s-a decis disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de numiţii Mateuţ Aurel(fostul şef al Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, n.n.) , Blejnar Sorin (şeful ANAF, n.n), Rovinar Dănuţ, Nicoară Iosif, Flore Samuil Cristian, Şaptebani Cristian (actualul şef al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin şi fost şef sectorMoraviţa, n.n.), Oniţă Oana Diana, Iureş Cornel (fostul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş), Turda Vasile (fost şef sector Moraviţa), Curdar Claudia, Florea Ştefan, zis „Fane Celular”(fost adjunct al Poliţiei de Frontieră Timiş), poliţiştii Ilie, Muşat şi Atila, Răuţ Băbuţa Paraschiva, ofiţerul Sturza Deak Cristian Adrian, precum şi persoane din conducerea S.P.F. şi I.J.P.F. Timiş din perioada când funcţionau magazinele duty-free, fapt pentru care se va dispune disjungerea materialului de urmărire penală faţă de aceştia cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită”. (sursa: realitatea.net)

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …