Sondaj: PNL 38%, PSD 25%. ProRomânia – scor mare, dar sondajul e comandat de ei. Păcălicii de la PMP și ALDE dispar

reportersite
26/05/20 ora:4:33pm

Un sondaj INSCOP, realizat la comanda Pro România, arată că PNL este într-o perioadă de scădere în sondaje – de la un maximum de peste 47% în luna ianuarie (sondaj IMAS) – însă se menţine pe primul loc cu 38,5% din intenţiile de vot, în ciuda măsurilor impopulare luate în tipul epidemiei de Covid-19.

Sondajul INSCOP arată că PSD s-a cantonat la 25 de procente, după ce a înregistrat scăderea dramatică la 22,5%, la alegerile europarlamentare din 2019.

USR este al treilea partid ca popularitate în preferinţele alegătorilor, creditat cu 10,2% din opţiunile celor care şi-au exprimat o intenţie de vot. Pentru USR este o scădere faţă de alegerile de anul trecut, când a obţinut 22,3%.

Partidul lui Victor Ponta, Pro România, creşte la 9,4%, faţă de 6,55% cât a obţinut la alegerile europarlamentare din 2019. UDMR se află la 6% din intenţiile de vot.

ALDE cu 3,6%, şi PMP cu 3,5%, se află sub pragul electoral.

Sondajul mai arată că o majoritate covârşitoare, de aproape 80%, consideră că economia a fost afectată „în mare” şi „în foarte mare măsură” de epidemia de coronavius.

La o întrebare solicitată de Pro România, legată de impozitarea progresivă a veniturilor (cine câştigă venituri mai mari plăteşte impozite mai mari), respectiv renunţarea la cota unică, românii au fost favorabili într-o proporţie de 66%.

Totodată, aproape 60% dintre cei chestionaţi văd ca „bună” şi „foarte bună” creşterea impozitării pe proprietăţi şi pe câştigurile de capital, cum ar fi câştigurile rezultate din vânzarea de acţiuni la o societate comercială, dar şi reducerea impozitării muncii.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Pro România. Datele au fost culese în perioada 15 – 20 mai 2020. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului, cu date culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), la un volum al eşantionului multistadial stratificat de 1132 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.